Obiective

Gryphon_School_logo

Blogul Vocea Patriei s-a format pentru a promova spiritul civic, devotamentul faţă de patrie şi dragostea faţă de valorile perene ale României moderne : libertate, credinţă şi unitate. Ca atare obiectivele pe care ni le propunem, având ca armă condeiul şi cunoaşterea, sunt următoarele :

1. Promovarea loialităţii faţă de ţară mai presus de orice interes personal, ideologic sau religios.

2. Promovarea unităţii românilor şi implicit a mişcării unioniste.

3. Promovarea unei politici externe pro-occidentale, pro-NATO şi pro-UE, ţinând cont de interesul naţional al României.

4. Promovarea unei viziuni corecte asupa patriotismului şi a naţionalismului curat, după modelul paşoptist, lipsit de idei conspiraţioniste, fanatism religios sau ură de rasă.

5. Promovarea tinerilor români care-şi iubesc ţara şi doresc să-şi exprime ideile prin intermediul condeiului.

6. Susţinerea unei viziuni  sociale de dreapta pentru viitorul politic al statului român.

7. Promovarea şi apărarea valorilor tradiţionale ale poporului român, în deplină concordanţă cu valorile moderne, europene şi democratice.

8. Combaterea oricărei forme de separatism teritorial.

9. Combaterea propagandei în favoarea unor puteri opuse interesului statului român.

10. Întreţinerea cultului eroilor care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

4 thoughts on “Obiective

  1. Trăiţi bine în societatea capitalistă multilateral dezvoltată şi înaintată spre imperialism. Europa fără Rusia va fi distrusă. NATO nu este europeană. Nu aveţi destule dovezi ale crimei internaţionale organizate de Occident împotriva noastră? Sunteţi suspecţi.

    1. Nu domnule, suntem reptilieni. Conducem o conspiraţie mondială împotriva bravilor purtători de steaguri, singura forţă capabilă să distrugă Noua Ordine Mondială pe care o construim. Fiecare membru al redacţiei noastre are o istorie de muncă în cadrul CIA, Mossad and co.

  2. Deci sunteti platiti de acestia CIA, Mossad and co? Sau va folositi stiinta de acolo pt a face un curent de opinie? Ma intreb in ce masura sunteti si liberi sa ganditi voi insiva – in preafericitul caz ipotetic de mine admis ca ati fi si liberi-, iar nu cei ce va pot domina, avand cunoastere mai multa ca voi, ce puteti fi lansati ca pioni in planurile lor? Si in acest caz nu tocmai fericit, oare nu ocupati exact locul cui (s-ar teme stapanii vostri motivati economic sa apara) a realilor uzurpatori si demolatori ai sistemului de jaf, un cult de distrugere a Ro si a persoanelor de ei puse in fruntea tarii expre pt a realiza jaful inimaginabil poporeanului de rand?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s