?????????????????????????????

Ieri Germania, astăzi Ucraina

Ziua de 17 iunie a trecut în mod vag, ignorată fiind de mulţi oameni. O zi obişnuită din viaţa noastră. Sau poate că nu. În vremea urâtă care a venit spre sfârşitul zilei mi-am adus aminte de o întâmplare care a marcat ziua respectivă în istorie. Pe 17 iunie 1953 cetăţenii Germaniei de Est au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva brutalităţii sovietice. Aceste proteste au fost rapid întâmpinate de represalii armate, tancurile sovietice venind în întimpinarea celor care-şi doreau libertatea şi începând astfel o baie de sânge. Un alt gând care mi-a venit a fost asemănarea cu situaţia actuală din Ucraina.

Poporul german a ieşit în stradă pentru libertate. Pentru a se elibera din cadrul blocului sovietic şi a putea fi din nou uniţi cu fraţii liberi din vestul Germaniei. Acelaşi lucru se petrece astăzi în Ucraina. Un loc unde poporul, mai ales tinerii, a ieşit în stradă pentru a trăi mai bine, pentru a fi liberi într-o ţară liberă, o ţară capabilă să-şi decidă propriul viitor.

La început protestele au fost reprimate de către guvernul instalat de Moscova la Kiev, dar nu a fost suficient să-i oprească pe acei patrioţi care şi-ai asumat să apere steagul Ucrainei libere. Nu a fost suficient şi primăvară ucraineană a reuşit să alunge iarna rusească. Evident, această reuşită a fost imediat urmată de către o reacţie isterică a Moscovei. O Moscovă orbită de ură care vede fascism în tot ce-i stă împotrivă. Din acel moment Ucraina este sfârtecată şi prinsă într-un conflict violent cu Federaţia Rusă, aceasta din urmă trimiţându-şi trupe şi tancuri pe teritoriul statului ucrainean.

Asemănarea este izbitoare. Ce s-a întâmplat în trecut în Germania de Est se repetă, cu diferenţele evidente, astăzi. Şi ca de obicei Europa, NATO asistă nehotărâţi cu privire la ce atitudine ar trebui luată. Rusia a intrat odată cu tancurile pe teritoriul Germaniei pentru a reprima simple revolte paşnice. O mulţime de oameni au fost ucişi. Acesta este singurul mod în care Rusia ştie să procedeze când nu este de acord cu ceva. Un lucru de care a vorbit şi Dughin, ideologul de bază al Kremlinului, când a cerut ca ucrainienii să fie ”omorâţi, omorâţi, omorâţi!”. O mentalitate barbară şi primitivă.

Astăzi acelaşi lucru se petrece în Ucraina, unde tancurile ruseşti au fost trimise din nou pentru a masacra un popor dornic de libertate. Să ne aducem aminte de cei care au pierit în Germania de Est pentru libertate, de cei care au urmat acelaşi exemplu în Ungaria, România, Polonia, etc., şi să nu asistăm pasivi la ce se petrece astăzi în Ucraina. Să ne amintim că sub imboldul marelui om politic Konrad Adenauer popoarele libere ale Europei s-au unit tocmai pentru a proteja această libertate şi să rămânem fideli acestui obiectiv peren al noii Europe. Ucraina este un popor care şi-a câştigat dreptul de a sta la masa naţiunilor libere şi nu mai poate fi lăsat în haosul orientului. Vântul schimbării bate cu putere şi nu se poate opri până când Rusia nu se va întoarce în graniţele ei naturale, nu ale altor popoare.

De Alexandru Sudiţoiu

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s