big_10150763_10152390400428307_2920776676858885461_n

Manifestul PNL pentru Parlamentul European

PROSPERITATE

NAȚIUNE

LIBERTATE

Manifestul PNL pentru Parlamentul European 2014

Liberalii sunt EuroCampionii României.

Sunt singura echipa care asigură continuitate pentru realizarea proiectelor europene în beneficiul românilor.

Acesta este programul lor pentru mandatul următor în Parlamentul Europei.

Planul de acțiune al europarlamentarilor liberali pentru noul mandat 2014-2019

Cele mai multe legi aplicate în România sunt decise în Parlamentul European, care modelează viața a 500 de milioane de oameni. Dintre ei, 20 de milioane sunt români. Pentru ca viața noastră să fie mai bună este nevoie de legi bune, făcute de oameni politici competenți, cu experiență în cadrul mecanismelor europene de decizie și care au curajul să schimbe lumea în care trăim.

Europa este în fața unor decizii istorice pentru viitorul ei politic și economic într-o lume care își reașază centrele de putere. Alegerile europarlamentare de acum înseamnă România și Europa de mâine. Iar votul de acum ne va întări sau ne va slăbi vocea în corul națiunilor europene.

România europeană înseamnă cetățeni care trăiesc în bunăstare. Pentru asta România a aderat în 2007 la Uniunea Europeană. Românii au ales atunci calea unei țări moderne, cu oameni liberi, demni, egali în drepturi cu oricare alți europeni.

Astăzi, România și Europa au nevoie de încredere în viitor, de o viziune clară și unitară. Trebuie să ofere mai multă bunăstare și aceleași drepturi pentru toți cetățenii ei, să vină acum cu soluții funcționale pe termen lung, adaptate intereselor fiecărui membru al Uniunii.

În Parlamentul European noi, liberalii, vom lupta pentru măsuri economice concrete, de la eliminarea birocrației și a pericolelor fiscale până la prioritizarea fondurilor europene către proiectele industriale care includ producția locală. Spunem nu hotărât majorării taxelor și apărăm cota unică de impozitare. Cerem finanțare diversificată pentru IMM-uri, eliminarea discriminării în condițiile de finanțare și protejarea capitalului românesc. Propunem măsuri pentru finanțarea suplimentară a agriculturii și a transporturilor inclusiv prin emiterea de obligațiuni europene de investiții. Punem accent pe dezvoltarea infrastructurii interconectate de drumuri, căi ferate și porturi. Vrem tarife mai mici la telefonie și crearea unei piețe unice europene de telecomunicații. Susținem investițiile în proiectele care generează locuri de muncă și bunăstarea cetățenilor.

Pe plan social vrem să eliminăm diferențele dintre drepturile românilor și cele ale celorlalți cetățeni europeni prin investiții mai mari în sănătate și în mediul rural. Cerem măsuri pentru scăderea șomajului în rândul tinerilor, investiții în învățământ și recunoașterea diplomelor în UE.

Partidul Național Liberal militează pentru o politică de consolidare a parteneriatelor strategice cu UE și SUA, pentru o relație privilegiată cu Republica Moldova și pentru cooperarea strânsă cu Ucraina, Polonia și statele din Balcani.

Propunem măsuri de reformare a reprezentării României la Bruxelles în sensul legitimității democratice conferite de dezbaterea în Parlamentul României a politicilor europene. Această reformare est absolut necesară în vederea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România în 2019.

Acestea sunt obiectivele pentru care Partidul Național Liberal se angajează să lupte prin europarlamentarii cărora le veți încredința mandatul. Vom munci la Bruxelles pentru prosperitatea, drepturile și libertățile românilor.

Un român demn și prosper este un european puternic, iar Europa are nevoie acum de toată forța și încrederea cetățenilor ei pentru a-și impune viziunea în lume.

Tu decizi pe 25 Mai 2014 destinul României în Europa și destinul Europei în lume!

I.              Obiective de performanță economică

PNL va lupta pentru sprijinirea domeniilor – cheie precum politică financiară, integrarea tinerilor în piața muncii, industrie, energie, agricultură, infrastructură, IMM-uri, IT&C și Tehnologie, de care depinde creșterea economică și puterea economică a României pe piața europeană.

Politică financiară & fiscalitate. Să schimbăm politica financiară europeană pentru a apăra cota unică și a proteja românii de creșteri de taxe și contribuții

România, a șaptea țară din UE după populație, este pe locul al șaptelea după numărul de europarlamentari. România este a doua țară ca mărime după Polonia din rândul noilor membri și este cea mai mare țară din Europa de Sud – Est. De pe această poziție, Partidul Național Liberal luptă pentru eliminarea politicilor de la Bruxelles care dăunează competitivității României și altor state membre.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  LUPTĂM ÎMPOTRIVA MAJORĂRII TAXELOR. PNL luptă împotriva oricărei creșteri de taxe și contribuții în România prin aplicarea modelului existent în alte state membre. Ca exemplu, în unele state din nordul Europei impozitul pe venitul cetățeanului trece de pragul de 40%. Nu vrem ca Bruxelles-ul să decidă politicile fiscale și economice ale României.

 

Ø  SUSȚINEM COMPETITIVITATEA ÎN UE. PNL propune modificarea Tratatului de stabilitate, coordonare și guvernanță al Uniunii Monetare și Economice pentru a elimina prevederile de convergență și coordonare fiscală.

Ø  LUPTĂM PENTRU FLEXIBILITATE FISCALĂ. PNL susține adoptarea unei politici financiare europene flexibile și adaptate criteriilor de competitivitate inclusiv pentru statele din afara zonei euro.

Ø  VREM ANALIZE DE IMPACT LA INTRODUCEREA MĂSURILOR FISCALE. Cerem introducerea obligativității analizei de impact asupra statelor din zona euro pentru fiecare măsură de guvernanță financiară și fiscală adoptată de Eurogrup.

Ø  MILITĂM PENTRU UN PACT AL ȚĂRILOR DIN AFARA ZONEI EURO. PNL susține crearea unui pact de cooperare a statelor din afara zonei euro pentru reprezentarea intereselor de politică financiară ale economiei românești în UE.

 

Ø  SUSȚINEM REDUCEREA CONTRIBUȚIEI ROMÂNIEI LA BUGETUL UE DIN TVA-UL COLECTAT. PNL solicită ca România să plătească o contribuție procentuală mai mică din TVA-ul colectat la bugetul Uniunii Europene, la nivelul altor state membre. Acum, România plătește un procent dublu față de Germania, Olanda sau Suedia, care contribuie cu numai 0,15% din TVA.

Ø  FINANȚARE PRIN LANSAREA DE OBLIGAȚIUNI EUROPENE DE INVESTIȚII. PNL sprijină crearea Obligațiunilor Europene de Investiții, ce ar urma să fie motorul de finanțare a proiectelor europene majore de infrastructură. Obligațiunile de proiect permit promotorilor de proiecte de infrastructură să atragă, de regulă prin parteneriat public – privat, finanțare de la investitori instituționali precum fonduri de pensii și companii de asigurări.

 

 

Tinerii în piața muncii. Susținem alocarea de fonduri europene spre axa școli – companii pentru a absorbi tinerii în piața muncii în vederea reducerii șomajului în rândul tinerilor

Unul din patru tineri cu vârsta sub 25 de ani la nivelul UE este șomer, conform statisticilor din decembrie 2013. Pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor sociale, este nevoie de crearea unui cadru adecvat pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Ei sunt motorul creșterii economice viitoare a României și Europei.

Pentru perioada 2014 – 2020, PNL va iniția și va vota în Parlamentul European politici menite să aducă tinerii în centrul atenției în ceea ce privește dezvoltarea lor educațională și profesională.

PNL va prioritiza educația și instruirea profesională, prin încurajarea corelării calificărilor cu cerințele pe piața muncii și cooperarea între universități și mediul privat.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  VREM PROGRAME PENTRU TINERII ABSOLVENȚI.Vom face toți pașii necesari pentru implementarea Garanției pentru tineri, acțiune menită să ofere tinerilor locuri de muncă de calitate sau stagii de practică, acces la educație, programe de formare sau reconversie, în termen de 4 luni de la finalizarea studiilor. Aceste scheme pot fi finanțate prin intermediul Fondului Social European și a Inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”, care beneficiază împreună de un buget total de 6 miliarde de euro.

Ø  PROPUNEM FACILITĂȚI FISCALE PENTRU CEI CARE ANGAJEAZĂ TINERI.Putem realiza acest lucru prin Programul european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI), axat pe asigurarea micro-finanțării și a antreprenoriatului social.

Ø  SUSȚINEM FOLOSIREA FONDURILOR UE PENTRU DEZVOLTAREA BAZELOR DE PRODUCȚIE A UNIVERSITĂȚILOR.Astfel, la sfârșitul studiilor tinerii vor avea deja experiența practică cerută de angajatori.

Ø  SĂ ALOCĂM FONDURI PENTRU RECONVERSIA PROFESIONALĂ.PNL susține acordarea de fonduri în acest scop prin Fondul European pentru Globalizare.

Ø  SUSȚINEM SCHIMBURILE DE EXPERIENȚĂ ÎNTRE UNIVERSITĂȚI, CENTRE DE CERCETARE ȘI COMPANII.Se poate realiza acest obiectiv prin alinierea curriculei cu obiectivele de cercetare care să corespundă nevoilor sectorului privat.

Industrie. Cerem prioritate la finanțare europeană pentru proiectele care integrează producție locală și adaugă noi verigi în țesutul industrial românesc

PNL susține concentrarea sprijinului financiar european pe proiectele care dezvoltă industria locală și corespunde obiectivului de reindustrializare a României. În acest scop, trebuie sprijinite mai ales proiectele în care investitorii urmăresc dezvoltarea unui ciclu industrial complet de la producție, prelucrare până la produs finit.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  CEREM FLEXIBILIZAREA AJUTORULUI DE STAT.PNL solicită aceasă măsură pentru susținerea unor ramuri industriale care creează locuri de muncă precum metalurgia, industria grea, industria auto.

Ø  VREM PRIORITIZAREA FONDURILOR EUROPENE. Criteriul principal este atragerea de noi companii și implicarea unor furnizori locali.

Ø  SUSȚINEM REALIZAREA UNEI ANALIZE DE IMPACT A POLITICILOR DE MEDIU ASUPRA INDUSTRIEI.PNL cere un moratoriu asupra legislației de mediu până la finalizarea unui audit global al efectelor politicilor de climă asupra industriei, coroborat cu evoluția numărului de locuri de muncă în industria productivă din Europa.

Ø  SĂ CORELĂM POLITICILE INDUSTRIALE,DE MEDIU ȘI DE CERCETARE.Este necesară introducerea unui astfel de mecanism de coordonare a politicilor de mediu, de ajutor de stat și a fondurilor de cercetare cu politica industrială.

Ø  ÎNCURAJĂM CREAREA UNOR POLI DE COMPETITIVITATE.Susținem axarea politicilor de sprijin european pe crearea de poli de competitivitate (Polul Sud-Muntenia/Polul Oltenia) și clustere (asociații de întreprinderi și instituții pe criteriu regional). Concret, susținem inițiativa industriei auto românești de a se grupa în clusterul Argeș, format din aproximativ 20 de entități din zona Argeș, inclusiv universitatea din Pitești.

Ø  VREM SĂ DEZVOLTĂM INDUSTRIA.Susținem industria extractivă numai ca parte integrantă a unui ciclu industrial complet de la producție, prelucrare până la produs finit pentru a crește valoarea adăugată în economie.

Ø  VREM ALOCARE DE FONDURI PENTRU PROTEJAREA RESURSELOR.Susținem alocarea prioritară de fonduri pentru protecția resurselor (ape, păduri) ca interes strategic și bază de dezvoltare.

Ø  RELANSĂM INDUSTRIA DE APĂRARE.PNL propune integrarea companiilor din industria de apărare românească într-un conglomerat european pe structura EADS. Industria românească să se încadreze în categoria industriei ușoare, iar produsele românești să beneficieze de brandul și piețele UE și NATO.

Ø  SUSȚINEM ALOCAREA UNOR FONDURI UE PENTRU INDUSTRIA AUTO.Susținem concentrarea alocărilor din programul Orizont 2020 (cu fonduri de 77 mld. euro pentru exercițiul UE 2014-2020) pentru industria auto din România pe următoarele direcții de finanțare:

–          Industrial Leadership, unde industria românească poate dispune de o parte importantă a celor 13,5 miliarde euro alocate perioadei 2014-2020.

–          Programe în parteneriat public privat precum Fabricile Viitorului cu 1,15 miliarde euro alocate.

–          Sustainable Process Industry, program care beneficiază de fonduri de 900 milioane euro pentru susținerea industriei în retehnologizare, dezvoltare și în integrarea majorității procesului de cercetare și dezvoltare în piața locală.

Ø  MILITĂM PENTRU RECICLARE.Susținem reciclarea și valorificarea deșeurilor în activități productive.

Ø  PROMOVĂM PROGRAME PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL VOCAȚIONAL.Susținem restructurarea Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în jurul programelor pentru învățământ vocațional ca să avem meserii de bază. Companiile trebuie stimulate să creeze centre și programe de pregătire profesională în vederea absorbției de forță de muncă.

Ø  VREM SĂ DEVENIM LIDERI REGIONALI ÎN PRODUCȚIA DE DRONE.PNL își propune să aducă în România ultimele tehnologii din domeniul apărării și să facă din țara noastră lider regional în producția de vehicule aeriene fără pilot (drone). Susținem întărirea Agenției Europene pentru Apărare și participarea ei la inițierea unor programe comune de producție prin parteneriate bilaterale.

Energie. Vrem prioritate la fonduri europene pentru proiectele de acces la piața globală a energiei

Sectorul energetic este crucial pentru dezvoltarea economică, iar aici România dispune de resurse importante, care îi asigură în acest moment un grad de independență energetică. Mai mult, România are perspective de a-și întări profilul de exportator de energie în regiune. Finanțarea europeană trebuie folosită pentru creșterea accesului la resursele globale de energie, la cele mai ieftine și sustenabile surse de energie.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  SUSŢINEM PRODUCŢIA DE ENERGIE PENTRU CONSUMATORII INDIVIDUALI.PNL va susține în legislația europeană dezvoltarea producției de energie pentru consumatorii individuali și comunități în afara rețelelor naționale de distribuție.

PNL susține limitarea subvențiilor pentru producția de energie regenerabilă la proiectele locale destinate acoperirii consumului propriu.

Ø  VREM DIVERSIFICAREA SURSELOR DE APROVIZIONARE.Susținem o politică comercială în domeniul energiei, bazată pe diversificarea surselor de aprovizionare.

Ø  SUNTEM PENTRU ÎNTĂRIREA PIEȚEI UNICEA ENERGIEI. PNL susține întărirea pieței unice a energiei în Europa cu scopul principal de a scădea prețurile și a deschide oportunități pentru servicii mai ieftine și pentru valorificarea maximală a resurselor energetice regionale.

Ø  VREM INFRASTRUCTURĂ MODERNIZATĂ DE DISTRIBUȚIE A UTILITĂȚILOR.PNL propune axarea politicii de eficiență energetică și a fondurilor astfel alocate spre infrastructura de transport și distribuție a utilităților în sensul eliminării pierderilor plătite de consumatori.

Ø  VREM FINANȚARE PENTRU PROIECTE BAZATEPE RESURSE NATURALE.Odată cu renegocierea politicilor de subvenționare a energiei verzi, susținem axarea sprijinului financiar către acele mijloace de producție care pot fi dezvoltate utilizând resursele și avantajele geografice ale României (energie eoliană și fotovoltaică, dar și hidro, biomasă sau geo-termală).

Ø  SPRIJINIM MANAGEMENTUL INDIVIDUALAL CONSUMULUI DE ENERGIE.PNL sprijină axarea politicii de eficiență energetică prin punerea la dispoziția consumatorului de mijloace care îi permit să-și controleze costurile proprii cu utilitățile.

Ø  SUSȚINEM PRODUCȚIA DE ENERGIE NUCLEARĂ. PNL susține producția de energie electrică în centrale nucleare.

Ø  VREM TERMINAL LNG.PNL susține prioritizarea finanțărilor europene pe acele proiecte de infrastructură care permit accesul la piața energetică globală. De aceea, sprijinim construirea unui terminal LNG (gaz natural lichefiat) la Constanța și conectarea la terminalele din sudul regiunii.

Agricultură și mediul rural. Cerem sprijin financiar comunitar pentru producția de alimente Bio în vederea creșterii exporturilor de profil

PNL susține adoptarea măsurilor de sprijin pentru organizarea micilor fermieri în grupuri sau în asociații de producători, aceasta fiind singura cale de a-și promova și de a vinde produsele la un preț corect atât pentru producător, cât și pentru cumpărător. Un potențial special de dezvoltare îl reprezintă producția de alimente Bio, unde România are șansa sub umbrela UE să devină un exportator redutabil pe acest segment.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  VREM ACCES LA UTILITĂȚI PENTRU MEDIUL RURAL.PNL va promova o inițiativă care să permită o alocare directă din fondurile europene pentru soluții locale de acces direct la utilități în zonele izolate din mediul rural, unde nu este fezabilă o extindere a rețelelor naționale.

Ø  MILITĂM PENTRU ÎNCURAJAREA FINANCIARĂ A TINERILOR FERMIERI.Pentru a stimula reînnoirea generațiilor, vom susține plata de bază acordată tinerilor fermieri de până la 40 de ani, care își încep activitatea, și completarea acesteia printr-o plată suplimentară de 25 % în primii 5 ani de la instalare. Ea va fi finanțată cu până la 2 % din pachetul financiar național pentru plățile directe și va fi obligatorie pentru toate statele membre.

PNL va susține și implementarea prevederilor din noua Politică Agricolă Comună pentru acordarea de fonduri de până la 70.000 euro pentru tinerii fermieri, prin investiții generale în active fizice, servicii de formare și de consiliere, precum și granturi de instalare.

Ø  VREM SĂ CREEM MAI MULTE LOCURI DE MUNCĂ ÎN AGRICULTURĂ.Dublăm acordarea de fondurilor europene din agricultură cu măsuri pentru crearea locurilor de muncă și încurajarea spiritului antreprenorial în mediul rural.

Ø  SUSȚINEM PRODUCĂTORII DE ALIMENTE BIO.PNL susține mecanisme de protejare și de promovare a producătorilor de alimente Bio.

Transporturi. Susținem crearea obligațiunilor europene de investiții pentru atragerea capitalului privat în proiectele rețelelor de transport

Unul dintre cele mai importante argumente în atragerea de investiții în economie, de care depinde chiar gradul de dezvoltare al economiei, îl reprezintă infrastructura.

La nivelul UE, nevoile de investiții în infrastructura de energie, transport și telecomunicații sunt estimate la peste 1.500 miliarde de euro până în 2020. România are o nevoie uriașă de dezvoltarea infrastructurii de transport, care depășește cu mult capacitatea bugetului de stat. Sunt esențiale accelerarea absorției de fonduri europene, finanțarea bancară și, tot mai mult, atragerea de capital privat.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  SUSȚINEM FINANȚAREA TERMINALELOR MULTIMODALE.PNL sprijină prioritizarea alocării finanțărilor europene pentru proiectele de infrastructură multimodală, care facilitează traficul de mărfuri pe rute de transport rutier, feroviar și naval. Conectarea celui mai mare port de la Marea Neagră, Constanța, cu Rotterdam de la Marea Nordului, cel mai mare port al Europei via coridorul Dunăre – Main – Rin, este un proiect strategic pentru dezvoltarea economică.

Ø  MILITĂM PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIEI DUNĂRII. Strategia Dunării presupune modernizarea tuturor celor 16 porturi dunărene și dezvoltarea lor integrată cu centre multimodale de transport, astfel încât mărfurile transportate pe cale navală să poată fi preluate din porturi pe cale rutieră și feroviară până la destinație și invers.

Ø  SUSȚINEM CONSTRUCȚIA AUTOSTRĂZII PITEȘTI-SIBIU.PNL va susține construirea cu prioritate a autostrăzii Pitești – Sibiu și a tronsonului Craiova – Pitești cu alocări din Fondul de Coeziune și din Mecanismul Conectarea Europei înainte de finanțarea oricăror coridoare paralele prin investiții.

Ø  SUNTEM PENTRU MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII FEROVIARE.PNL susține recuperarea decalajului de modernizare a transportului feroviar față de cel rutier prin investiții coordonate la nivelul Master Planului de Transport, astfel încât să fie fructificate avantajele competitive ale transportului feroviar – siguranță, costuri scăzute, impact de mediu redus, predictibilitate.

Ø  VREM FINANȚARE DIN FONDUL DE COEZIUNE ÎN CONDIȚII MAI AVANTAJOASE.PNL va susține securizarea alocărilor financiare din Fondul de Coeziune, unde României îi sunt repartizate 7,25 miliarde de euro între 2014 și 2020. În mod proporțional, României îi vor reveni 1,24 miliarde din cele 11,3 miliarde ale Mecanismului Conectarea Europei destinate statelor din Coeziune pentru proiecte de transport.

Ø  SUSȚINEM CREAREA UNUI MECANISM EUROPEAN DE INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ.Un asemenea mecanism propune intervenții directe prin granturi și instrumente financiare pentru a atrage investiții private substanțiale pentru a acoperi necesitățile unei infrastructuri insuficient dezvoltate și în curs de îmbătrânire. Mecanismul Conectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF) reprezintă brațul de finanțare al proiectelor de interes comun european în infrastructura de transport, energie și  telecomunicații. CEF are alocate fonduri de 33,2 mld euro, acesta fiind singurul mecanism dedicat direct creșterii economice în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020.

Telecomunicații, economia digitală și protecția datelor.Susținem o piață unică de telecomunicații, liberalizarea ei și eliminarea tarifelor de roaming pentru scăderea prețurilor

Produsele și serviciile de informație digitală, respectiv infrastructura pe care ele operează sunt coloana vertebrală a economiei globale moderne. PNL mizează pe potențialul acestui sector de a asigura o productivitate ridicată la nivelul economiei României, respectiv a UE. Economia digitală crește chiar și de șapte ori comparativ cu restul economiei, conform unor estimări.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  ÎNCURAJĂM CONSTRUIREA INFRASTRUCTURII EUROPENE DE SERVICII DIGITALE.PNL va susține acordarea ajutorului financiar european spre construirea unei infrastructuri europene de servicii digitale, care va permite implementarea serviciilor publice digitale din statele membre (e-Government, e-Health, e-Business) permițând astfel reducerea de costuri în toate aceste domenii și generând, totodată, cerere pentru internet de mare viteză. Investițiile în acest sector vor atrage capital privat și cu ajutorul instrumentelor financiare comunitare.

Ø  SUSȚINEM AGENDA DIGITALĂ EUROPEANĂ.PNL va continua să susțină Agenda Digitală Europeană, politică europeană care odată integral implementată va crește PIB-ul European cu 5%, respectiv cu 1.500 de euro de persoană în următorii 8 ani și va crea 1,2 milioane de locuri de muncă prin dezvoltarea infrastructurii. Acest nivel este estimat să crească la 3,8 milioane de locuri noi de muncă pe termen lung.

Ø  VREM ELIMINAREA TARIFELOR DE ROAMING ÎN UE.PNL sprijină eliminarea tarifelor de roaming la nivelul UE până în 2015.

Ø  SUSȚINEM PIAȚA UNICĂ DE TELECOMUNICAȚII ÎN UE.PNL susține o piață unică de telecomunicații în UE și liberalizarea ei pentru a pune capăt monopolurilor naționale, pentru a crește competiția între operatori și a obține astfel servicii de calitate pentru consumatori la prețuri mai mici.

Ø  NE DORIM SĂ ASIGURĂM DREPTUL CETĂȚENILOR LA VIAȚĂ PRIVATĂ.PNL susține o politică de protecție a datelor, care să reglementeze nevoia de intimitate a cetățenilor, dreptul lor la viață privată, cât și nevoia de acces la serviciile online.

Ø  CEREM INTRODUCEREA LOCALIZĂRII EXACTEA APELURILOR LA 112.Cerem introducerea obligativității pentru operatorii de telecom a localizării exacte prin GPS a apelurilor la 112 efectuate de pe toate smartphone-urile.

Ø  MILITĂM PENTRU INTRODUCEREA SISTEMULUI ECALL LA VEHICULE.Susținem introducerea la toate autovehiculele a sistemului eCall pentru apelurile automate la 112 în caz de accident.

Întreprinderi Mici și Mijlocii.Apărăm interesele IMM-urilor prin introducerea testului european IMM și facilitarea accesului la surse diferite de capital

Sectorul IMM, motorul economiei României și al Uniunii Europene, este unul dintre cele mai afectate de criza economică globală. IMM-urile au din ce în ce mai puțin acces la credite bancare, pe fondul scăderii puternice a lichidității și a creșterii percepției de risc. De revitalizarea sectorului IMM depind milioane de locuri de muncă în România și crearea de noi locuri de muncă, principala problemă cu care se confruntă astăzi toată Europa. De aceea, IMM-urile românești trebuie susținute să atragă fonduri europene și capital privat de risc pentru a se recapitaliza și a-și relua creșterea, de care depinde însăși sănătatea economică a României.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  VREM SĂ ATRAGEM FONDURI EUROPENE PRIN MECANISME DE SPRIJIN.Pot fi atrase fonduri europene prin mecanisme de sprijin precum JEREMIE sau pot fi constituite fonduri de investiții de tip private equity prin aportul Fondului European de Investiții, în condițiile în care cea mai mare parte a capitalului provine de la investitori privați, instituții financiare sau chiar entități de stat. La nivel local, în astfel de inițiative se pot implica, pe lângă Fondul European de Investiții, investitori privați de talia fondurilor de pensii, companii de asigurări sau investitori individuali din categoria business angels.

Ø  SPRIJINIM ELIMINAREA DISCRIMINĂRII ÎN PRIVINȚA CONDIȚIILOR DE FINANȚARE OFERITE DE BĂNCI.În cadrul guvernanței economice europene, cerem Autorității Bancare Europene eliminarea discriminării în ceea ce privește condițiile de finanțare oferite de către bănci companiilor în diferitele state membre.

Ø  VREM MĂSURI PENTRU COMBATEREA ÎNTÂRZIERII LA PLĂȚI.Propunem reglementarea obligaţiei de plată a valorii contractelor de achiziţie publică în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la recepţie, cu sancţiuni ferme (dobânzi şi penalităţi), prin transpunerea Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.

Ø  SUSȚINEM CONTRAGARANTAREA CREDITELOR. Susținem promovarea unei scheme de contragarantare a creditelor pentru societățile comerciale aflate în dificultate, cu două componente etapizate după algoritmul salvare-restructurare, conform normelor europene în materie. Schema vizează acordarea de contragaranții pentru împrumuturi de până la 10 milioane euro și necesită a fi notificată la Comisia Europeană.

Ø  CEREM LEGISLAȚIE FAVORABILĂ INVESTIȚIILOR CAPITALULUI PRIVAT ÎN ECONOMIE.PNL susține implicarea Comisiei Europene în identificarea la nivelul UE a tuturor obstacolelor de natură legislativă europeană și națională care împiedică acum capitalul privat să investească în economie.

Ø  VREM CA FIRMELE ROMÂNEȘTI SĂ BENEFICIEZE, LA EXPORT, DE BRANDUL “COMPANIE EUROPEANĂ”.PNL propune crearea unui mecanism de susținere pentru exporturile europene prin care întreprinderile din România și din întreaga Uniune să beneficieze de brandul de “Companie Europeană” și de aportul experților Comisiei Europene în negocierile pe terțe piețe.

Ø  SUSȚINEM STIMULAREA ÎNFIINȚĂRII ȘI DEZVOLTĂRII IMM-URILOR.Cerem o lege nouă pentru stimularea înființării și dezvoltării IMM – urilor, care să preia în legislație cele zece principii ale documentului european Small Business Act, printre care creșterea treptată a finanțărilor publice către IMM spre pragul de 1% din PIB.

Ø  NE DORIM DEZVOLTAREA INSTITUȚIEI AMBASADORULUI IMM-URILOR.Această instituție ar urma să reprezinte economia locală în Adunarea Generală a IMM-urilor europene. PNL susține desemnarea oficială a noului ambasador al IMM și notificarea Comisiei Europene, definirea planului său de acțiune și cooperarea strânsă a acestuia cu Rețeaua Națională a Reprezentanților IMM.

Ø  VREM SĂ ANALIZĂM IMPACTUL LEGISLAȚIEI EUROPENE ASUPRA IMM-URILOR.Susținem obligativitatea unui mecanism pentru analiza prealabilă a impactului care să evalueze efectele tuturor actelor legislative europene asupra IMM-urilor. De aceea, susținem elaborarea și implementarea Testului IMM (SME Test) ca o modalitate practică de evaluare a riscurilor și oportunităților legislative.

II.            OBIECTIVEDE PERFORMANȚĂPOLITICĂ

Politica externă. Susținem o politică externă care să promoveze interesele României în plan regional și european, precum și întărirea cooperării economice și de securitate în spațiul transatlantic

 

Poziția geostrategică a României este acum și mai mult subliniată de conflictul din Crimeea, dintre Rusia și Ucraina. Bucureștiul are șansa să devină centrul de confluență și centrul de greutate al unui spațiu cu o populație de peste 85 de milioane de oameni și un Produs Intern Brut cumulat de aproximativ 500 miliarde de dolari. Pe plan european, România trebuie să își reformeze modul de reprezentare al intereselor strategice pe linia Guvern – Parlamentul României – Parlamentul European.

ATUURI: România este membru UE, membru NATO, are cel mai mare port al Uniunii Europene din Est – portul Constanța de la Marea Neagră, cel mai lung coridor de transport pe Dunăre, cel mai mare Produs Intern Brut din regiunea Europei de Sud – Est, unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creștere economică din UE, cea mai redusă dependență de importurile de gaze și țiței dintre statele Europei de Est, poziție de exportator de energie electrică și oferă acces la cea mai mare piață de desfacere din Europa de Sud – Est.

OPORTUNITĂȚI: România are șansa să devină un centru regional în piața de energie, un centru regional de transport și prelucrare în sectorul industrial, respectiv un centru regional în domeniul IT și al serviciilor asociate.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  NE DORIM O COOPERARE MILITARĂ EUROPEANĂ. PNL susține în Parlamentul European o politică de întărire a cooperării militare europene, cu accentul pus pe schimbul de informații și de tehnologie și cumpărarea și folosirea comună de noi tehnologii militare.

Ø  SUSȚINEM CONSOLIDAREA RELAȚIILOR ECONOMICE CU ESTUL.PNL susține că este vital ca România să determine Uniunea Europeană să consolideze relațiile economice cu noile centre energetice din Est – Azerbaidjan, Turkmenistan și Irak, respectiv Turcia și Georgia, țări de tranzit în drumul gazelor naturale spre România și Europa.

Ø  SUSȚINEM TRATATE DE COOPERARE ECONOMICĂ REGIONALĂ.PNL propune formate comune de cooperare economică și diplomatică, axate pe dezvoltarea de proiecte concrete în infrastructura de transport, energie și industrie, cu Bulgaria, Serbia, Macedonia și Muntenegru pe axa Sud – Sud Vest, respectiv cu Republica Moldova, Ucraina și Polonia pe direcția Nord – Nord Est. Aceste formate au ca motoare Parteneriatul Estic, Politica Europeană de Vecinătate în Balcanii de Vest, Strategia pentru regiunea Dunării. Proiecte concrete regionale sunt deja pe lista rețelei de coridoare de transport multimodale TEN – T, prin care sunt alocate fonduri structurale pentru finanțarea de proiecte de infrastructură mare.

Ø  MILITĂM PENTRU CEA MAI MARE PIAȚĂ ECONOMICĂ A LUMII.PNL susține încheierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) dintre Uniunea Europeană și SUA, care va naște cea mai mare piață economică din lume și va aduce noi oportunități pentru exportatorii români.

Ø  VREM SĂ ELIMINĂM DISPUTELE INTERNE DIN PARLAMENTUL EUROPEAN.PNL propune un moratoriu în Parlamentul European între reprezentanții diverselor partide politice pentru a evita aducerea disputelor interne în plan european.

Ø  SUSȚINEM REFORMA REPREZENTĂRII LA BRUXELLES.Această reformă trebuie să aibă în centrul ei fundamentarea de către Guvernul României a politicilor care reprezintă interese strategice de dezvoltare și validarea lor democratică prin dezbatere internă în Parlamentul României. Astfel, forțele politice reprezentate în Parlamentul European pot susține politici în interesul cetățeanului român.

Ø  SUSȚINEM ADERAREA MOLDOVEI LA UE.Pe plan economic, un obiectiv major este integrarea infrastructurilor energetice și de transport ale României și Republicii Moldova. Un pas concret îl constituie lansarea gazoductului Iași – Ungheni, proiect pentru care sprijinim atragerea de fonduri europene în vederea extinderii gazoductului până la Chișinău.

Ø  NE DORIM PARAFAREA TRATATULUI DE LIBER SCHIMB CU UCRAINA.PNL propune o colaborare strânsă cu Polonia pentru parafarea urgentă a Tratatului de liber schimb cu Ucraina pe principiul prevalenței integrării economice în fața celei politice.

III. OBIECTIVEPENTRU DEMNITATEAROMÂNILOR

Eliminarea discriminărilor.Luptăm pentru eliminarea tuturor barierelor din calea românilor în Europa

Bătălia pentru recunoașterea deplină a drepturilor cetățenilor români, accesul lor nediscriminatoriu pe piața muncii, recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în țară, libertatea de mișcare în spațiul comunitar și tratament egal al cetățenilor români cu cel al altor cetățeni ai Uniunii trebuie dusă atât la nivelul instituțiilor europene, cât și prin intermediul relațiilor bilaterale. PNL a fost și va fi în continuare un promotor al mobilității profesionale la nivel european.

De asemenea, pentru stimularea mobilității cetățenilor UE, e necesară facilitarea circulației documentelor oficiale referitoare la identitatea, calificarea, cazierul și proprietățile cetățenilor, precum și la statutul juridic al firmelor.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  VREM RECUNOAȘTEREA DIPLOMELOR.PNL își propune să demareze o dezbatere europeană legată de o mai bună aplicare a tratatelor și directivelor europene ce prevăd recunoașterea automată a diplomelor și demararea de sancțiuni pentru acele state care în continuare discriminează cetățenii români, nerecunoscându-le diplomele.

Ø  SUSȚINEM ANTREPRENORIATUL FEMININ.Europarlamentarii PNL susțin folosirea de fonduri europene pentru a promova antreprenoriatul feminin, în special în zona rurală, prin instrumentele de micro-finanțare oferite de programul european PROGRESS.

Ø  MILITĂM ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII.PNL susține coordonarea grupului de europarlamentari români pentru a pune presiune constantă asupra factorilor de decizie europeni în vederea eliminării oricăror discriminări cărora cad victimă cetățeni români în spațiul comunitar.

PNL va milita pentru acțiuni ferme din partea Comisiei Europene, care să meargă până la declanșarea procedurii de infringement împotriva acelor state care își propun sau tolerează discriminarea cetățenilor români.

Ø  SUSȚINEM LIMITAREA FRAUDELOR ÎN SECTORUL ALIMENTAR.PNL susține înăsprirea legislației cu privire la traseul și originea produselor alimentare pe lanțul producător -procesator – distribuitor, cu scopul creșterii siguranței alimentare a consumatorilor și limitării fraudelor în acest domeniu.

Ø  MILITĂM PENTRU EGALITATEA ÎNTRE FEMEI ȘI BĂRBAȚI PE PIAȚA MUNCII.Strategia europarlamentarilor PNL vizează promovarea participării femeilor în cadrul procesului decizional și în funcțiile superioare de conducere, respectiv concilierea vieții profesionale cu cea familială.

Ø  SUSȚINEM ELIMINAREA BIROCRAȚIEI.PNL va continua să promoveze măsuri precum eliminarea cerinței legalizării documentelor și a apostilei, a obligativității traducerilor autorizate, respectiv consolidarea cooperării administrative pentru a asigura încrederea între autoritățile statelor membre și a combate abuzurile și falsificarea acestor documente.

PNL consideră că România trebuie să accelereze negocierile pentru aderarea la spațiul Schengen, eliminând astfel orice control discriminatoriu pentru cetățenii și companiile noastre în interiorul granițelor Uniunii Europene.

Drepturi cetățenești.Susținem un spațiu comun european de justiție și o Europă a cetățenilor cu drepturi egale

PNL luptă pentru o Europă a cetățenilor, cu instituții comunitare care să le garanteze și să le apere eficient drepturile și libertățile. Vrem o Europă construită în jurul cetățenilor săi.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  SUSȚINEM ÎNTĂRIREA JUSTIȚIEI ȘI A PROTECȚIEI CETĂȚENILOR.PNL susține ca fiind prioritară continuarea creării și consolidarea unui spațiu european de justiție, al libertății și al securității, prin acțiuni și legislație axate pe interesele și nevoile cetățenilor, în baza Programului de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora.

Ø  VREM RESPECTAREA DREPTURILORȘI LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE.PNL susține crearea unui mecanism european de evaluare a respectării criteriilor de la Copenhaga de către fiecare stat membru, prin care să fie protejate drepturile și libertățile fundamentale, să fie asigurată egalitatea în fața legii, dreptul la un proces corect și echitabil.

Sănătate.Propunem stabilirea unui program operațional sectorial pentru construirea de spitale și deschiderea de cabinete în mediul rural pentru ca românii să beneficieze de servicii medicale moderne

Cetățeanul român este discriminat prin decalajul dintre serviciile medicale pe care le primește și cele la standardele secolului al XXI-lea, la care are dreptul ca pacient.

CUM ACȚIONĂM:

Ø  SUSȚINEM ACCESUL LA SERVICII PREVENTIVE.PNL sprijină utilizarea fondurilor europene pentru creșterea accesului pacienților la servicii medicale oferite prin medicii de familie și în regim ambulator. Susținem accesul universal la servicii preventive, în special la cele de evaluare a riscului de boală cardiovasculară, diabet și cancer. România are o rată dublă de mortalitate prin boala cardiovasculară comparativ cu media UE. De asemenea, numai 30% din pacienții care necesită radioterapie au acces la acest tip de tratament şi la tratamente inovative pentru anumite boli cronice – cancer, infarct miocardic, accident vascular cerebral, hepatite cronice virale, boli pulmonare cronice.

Ø  VREM FONDURI EUROPENE PENTRU SĂNĂTATE.PNL propune stabilirea unui program operațional sectorial destinat exclusiv infrastructurii din sistemul de sănătate. Finanțarea acestor investiții direct din fondurile de coeziune va permite construirea de spitale regionale noi și deschiderea de cabinete medicale în mediul rural.

PNL sprijină accesul pacienților la tratamente inovatoare prin încurajarea cercetării și inovării cu sprijinul fondurilor din programul Orizont 2020 și prin stabilirea unor termene clare de decizie privind reînnoirea listei de medicamente compensate prin modificarea directivei europene în domeniu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s