600px-RozetaSolarSymbol.svg (1)

Planuri după sărbători

Încă de la apariţie Vocea Patriei a reuşit să iasă destul de bine în evidenţă ca un blog patriotic, unul tânăr dar cu potenţial şi cu o echipă profesionistă. După sărbătorile pascale avem un program bine definit la care vă invităm pe voi, cititorii, să participaţi.

Redacţia blog-ului Vocea Patriei vă invită să vă implicaţi în procesul de promovare a valorilor patriotice, civice şi europene. În procesul de contra-propagandă faţă de jocurile Moscovei şi ale forţelor ostile intereselor româneşti. În acest sens vom derula imediat după sărbători campania ”Activist online”, o campanie interactivă prin care cititorii pot scrie sau trimite materiale la redacţia noastră sau pot promova materialele noastre pe facebook, făcând totodată parte din echipa Vocea Patriei şi fiind introduşi în grupul nostru de facebook.

Imediat după sărbători vom veni cu noi editoriale. Un editorial semnat de Robert Gabriel pentru criticii noştri, un altul de Dumitriu Ciprian despre patriotism ca şi sentiment natural pentru persoana umană, şi alte două editoriale de Alexandru Sudiţoiu pe tema ”Uniunea Europeană şi paradigma viitorului”, respectiv ”NATO şi interesele României”.

Cum campania electorală este tot mai aproape vom publica şi o serie mai amplă pe articole pe această temă. Căutăm ca în această campanie să susţinem dreapta politică, principalii ei exponenţi fiind, în opinia noastră, Partidul Naţional-Liberal condus de către dl. Crin Antonescu şi Partidul Forţa Civică al dl. Mihai Răzvan Ungureanu. Ambele partide fiind formate din oameni respectabili, având o viziune tânără, pro-europeană şi democratică şi doi lideri care, considerăm noi, îndeplinesc cerinţele necesare funcţiei prezidenţiale.

Obiectivele noastre pe termen lung rămân cele afişate şi la pagina ”Obiective”, în adaos mai avem câteva obiective pe termen scurt pe care le vom urmări în perioada care vine :

1. Promovarea forţelor politice de dreapta în actuala cursă electorală.

2. Prezentarea unor adevăruri necunoscute despre blog-ul De Veghe Patriei şi administratorul ( unic ) său. Lucru în legătură cu care precizăm dorinţa noastră de a vedea închis acest oficios al propagandei ruseşti care îndobitoceşte lumea.

3. Promovarea tinerilor patrioţi cu potenţial în domeniul jurnalistic, dar şi a Platformei Civice Acţiunea 2012, organizaţia de avangardă a mişcării unioniste de pe ambele maluri ale Prutului.

Vă aşteptăm după sărbători cu noi materiale şi cu o nouă imagine.

Redacţia Vocea Patriei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s