ue_c4000f1f81

Vocea Patriei susţine dreapta românească şi europeană

În preajma alegerilor electorale redacţia blogului nostru îşi manifestă susţinerea pentru forţele politice de dreapta. Singurele capabile să ofere o alternativă politică de guvernare la sistemul baronilor locali stabilit de către PSD.

Susţinem dreapta pentru că ne iubim ţara şi credem în valorile de libertate, patriotism şi iniţiativă privată. Credem într-o economie de piaţă, într-o societate liberă, în tradiţie cât şi în progres, în libertate şi securitate. Valori pe care dreapta politică prin natura ei conservatoare, liberală şi naţională le reprezintă.

Susţinem dreapta pentru că este singura forţă care merge înainte cu oameni capabili şi respectabili, nu cu plagiatori şi puşcăriaşi isterici.

Susţinem dreapta pentru că vine cu un program politic şi economic serios, bazat pe problemele actuale ale societăţii româneşti şi nu pe baza unui discurs fanatico-religios format în jurul persoanei lui Traian Băsescu.

Susţinem dreapta pentru că aceasta reprezintă valorile euro-atlantice şi româneşti în care credem şi pentru că în spatele dreptei stă tradiţia unui întreg popor. Spre deosebire de stânga născută din şi prin comunism.

Susţinem dreapta pentru că cinstea, munca, ordinea, legea, libertatea şi patria sunt valori fundamentale în care ne regăsim şi cu care stânga românească nu are nimic de a face.

Redacţia Vocea Patriei

One thought on “Vocea Patriei susţine dreapta românească şi europeană

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s