fota

Sfârșitul vacanței – spre un nou faliment național?

Cum reacționează clasa politică din România la noianul de schimbări internaționale, la reașezare a lumii, care este posibil să ne fi pus deja în fața celei mai mari provocări de securitate din ultimii 25 de ani?

În luna martie a anului 2011, publicam în revista 22 un articol ce se intitula Sfârșitul vacanței istorice. Ideile principale, în nu­măr de două, reprezentau mai degrabă in­tuiții decât rezultatul unei analize, faptele fiind prea pu­țin relevante la vremea aceea.

Prima idee principală, în mod simbolic, a fost sin­te­tizată în sintagma „sfâr­și­tul vacanței“: sfârșitul ani­lor liniștiți, caracterizați de predictibilitate și sta­bi­li­ta­te, de influența dominantă a Occidentului, ani scurși în intervalul 1990-2008. Prin războiul din Georgia din vara anului 2008 și prin criza economică globală începută în toamna ace­luiași an, tranzitam într-o nouă etapă, una a incertitudinilor, a primatului forței militare și a interesului național, a sferelor de influență și logicii dominante a puterii. De la jocul de sumă pozitivă, caracteristic anilor 1990-2008, favorizat puternic de anii de prosperitate ai globalizării eco­no­mice, involuam spre jocul de sumă zero, mai degrabă specific competiției geo­po­litice din timpul Războiului Rece.

A doua idee principală, dezvoltată din pri­ma, construia o paralelă istorică cu anul 1940, an al falimentului național, al ul­ti­ma­tumului sovietic, al pierderii de te­ri­to­rii și al incapacității clasei politice de a iden­tifica din timp soluții la adevăratele probleme ale țării. Eram încă sub influența unor documente pe care Arhivele Na­țio­nale le publicaseră în vara anului 2010, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la tragicele evenimente din iunie 1940. Știu pe dina­fară acea telegramă din noiembrie 1939, pe care un diplomat român o trimitea de la Paris la București. Din discuții cu cer­curi diplomatice franceze și americane, acesta informa Bucureștiul asupra a două lucruri foarte grave. Că ar putea fi posibil un ultimatum al Moscovei la adresa Bu­cu­reștiului referitor la cedarea Basarabiei și, chiar mai grav decât atât, că sovieticii cre­deau că teritoriul dintre Prut și Nistru ur­ma sa fie cedat fără luptă. Cu opt luni în avans, destoinicul diplomat român își fă­cea treaba și avertiza asupra catastrofei ce urma să vină și, mai ales, avertiza că deja sovieticii știau cum aveam să reacționăm. În finalul telegramei, diplomatul român sublinia că el și-a făcut datoria, spunând la toată lumea că România își va apăra te­ritoriul, cu arma în mână, împotriva ori­cui.

Cunoaştem ce s-a întâmplat. So­vieticii au avut dreptate, ne-au citit bine. Am cedat fără luptă. Am pierdut teritorii naționale. De ce? Pentru că, pe de o parte, după 1918, bucuroasă că a făcut România Mare, clasa politică a uitat sau nu a știut cum să facă România și mai bună, mai pu­ternică militar, mai coerentă politic, mai integrată social sau național. Ca și astăzi, lacomă și uneori incompetentă, con­cen­trându-se pe false probleme sau ame­nin­țări, clasa politică de atunci nu a avut vre­me să reflecteze și să înțeleagă un alt sfâr­șit de vacanță. Ca și astăzi, criza eco­no­mică din anii ‘30, combinată cu re­vi­zio­nis­mul unora, în special Hitler, și ire­den­tis­mul altora au omorât formatul multilateral al Ligii Națiunilor, au readus în prim-pla­nul istoriei politica de mare putere, omo­rând vacanța de după pri­mul război mondial.

Paralelele istorice sunt par­țiale și pot fi o capcană. Con­textul internațional de astăzi este mult diferit, mă­car prin apariția armelor nucleare. Dar anumite si­militudini trebuie discutate pentru că ar fi stupid să re­petăm istoria. Ca și atunci, vacanța de după sfârșitul Războiului Rece s-a încheiat. Ca și atunci, avem ca ingrediente o criză economică ma­joră, o revenire la politica de mare pu­tere, revizionism și iredentism. Pe acest fond internațional complicat suprapunem o clasă politică învechită în rele, cam la­comă și nu de puține ori incompetentă, au­tistă față de toate marile transformări din sistemul internațional.

Articol complet publicat de Revista 22 – via nasul.tv

De Iulian Fota

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s