Militari-americani-la-Kogalniceanu

Nu suntem sub ocupaţie!

Mă uitam astăzi pe un blog de propagandă rusească şi conspiraţionistă să văd ce prostii se mai debitează în blogosferă. Pentru a nu ştiu câta oară am văzut un titlu lung prin care administratorul blogului ne ”informează” că am fi sub ocupaţie. Evident, el nu aduce argumente în acest sens ci scrie un titlu lung, pune unu-două videoclipuri şi pleacă de la premiza că deţine adevărul absolut şi nimeni nu-l poate contesta. Problema este că manipulează şi caută să provoace lumea, când defapt noi nu suntem sub nici o ocupaţie, cel puţin nu până vin stăpânii dânsului de la Moscova.

A afirma că România se află sub ocupaţie doar pe baza faptului că se află într-o alianţă cu puterile occidentale este o absurditate lipsită de cea mai elementară logică. Presupun că domnul D ( aşa cum este denumit administratorul în cercurile care-l cunosc ) nu deţine sensul cuvintelor. Termenul de ocupaţie provine din latinescu occupatio, iar conform DEX-ului el reprezintă ”cuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat;”. 

Ori plecând de la această definiţie a conceptului de ocupaţie putem vedea, fără doar şi poate, că România nu se află sub nici o formă de ocupaţie. Singurele trupe străine situate pe teritoriul statului român sunt cele chemate aici, în virtutea apartenenţei noastre la NATO, pentru asigurarea acestei graniţe a Europei. Trupele cu pricina nu au alt rol decât să aştepte şi nu pot influenţa în nici un fel politica din România. La fel cum în nici un fel nu pot influenţa corpurile euro-atlantice această politică internă dincolo de probleme comune pentru întreaga Europă şi pentru aliatul american.

Şi chiar şi-n acest caz de influenţă ea nu se face fără voia României. Statul român prin conducătorii săi aleşi de către majoritatea românilor a aderat la cele două structuri euro-atlantice ( NATO şi Uniunea Europeană ), asumându-şi în mod direct aderarea la o platformă comună şi la anumite valori europene. Ori ocupaţia nu se face prin voia statului ”ocupat” ci prin forţă. Ceea ce în mod evident nu este cazul României. În schimb dacă anumiţi propagandişti răsăriteni ar fi sinceri este cazul Rusiei a căror trupe au intrat cu forţa pe teritoriul unor state precum Georgia, Transnistria, Ucraina, etc. şi care cunoaşte mai bine ca orice popor ce înseamnă anexarea altor state.

Ocupaţia străină este un sofism folosit de anumiţi propagandişti pro-răsăriteni sau anarho-naţionalişti pentru a-şi atinge obiectivele şi aşa destul de neclare şi expirate. În acest sofism ieftin nu există nimic real şi nu se bucură de susţinerea nici unei personalităţi relevante în domeniul geopoliticii. România face parte dintr-o familie ( europeană ) şi dintr-o alianţă militară. Are obligaţii şi câştiguri ce revin din asta, dar a aderat din proprie voinţă ştiind că interesele sale proprii şi apărarea propriei suveranităţi depinde de această aderare. O aderare fără de care am fi astăzi ca Ucraina. Un stat în pericol de dezmembrare la cheremul Rusiei.

De Alexandru Sudiţoiu

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s