images

Moda conspiraţiilor

În societatea noastră modernă în care informaţia circulă liber la tot pasul găsim o multitudine de informaţii, printre care unele aberante care au menirea de a induce lumea în eroare. Prin asta mă refer la teoriile conspiraţei. Astfel de informaţii pot fi găsite în ziarul nostru local, pe site-uri de ştiri, pe bloguri, pe youtube sau în tot felul de cărţi scrise de persoane lipsite de importanţă. Ducând lipsă de argumente raţionale puternice şi bazându-se doar pe un puternic mesaj emoţional şi pe nevoia oamenilor de lucruri diferite ele prosperă, devenind astfel o adevărată modă.

Personal nu pot să văd vreo teorie a conspiraţiei drept altceva decât ceea ce este, o banală teorie. O prostie care nu poate fi dovedită pentru că argumentele sale sunt cât se poate de stupide, bazate doar pe sentimentele şi lipsa de informaţie a cititorului. Mai nou şi pe faptul că există un curent, o modă, care-ţi dă automat ideea că sunt adevărate fără să mai cauţi de ce şi cum. Până la urmă omului îi plac informaţiile uşoare care-i dau o scuză pentru toate lucrurile rele din viaţă şi un inamic imaginar cu care să se lupte.

Acum mi-ar fi imposibil ca într-un singur articol să demontez toate teoriile ce s-au format peste veac ( fără a fi dovedite ), dar pot să pun o simplă întrebare şi anume : de ce ar permite o forţă mondială, o forţă ocultă cu puterea de a domina totul, ca toţi oamenii să ştie despre existenţa ei, vârfurile ei, organele ei şi planurile ei ? Întocmai că nu ar face-o. Mai degrabă anumite cercuri care pot profita de pe imbecilitatea de turmă să promoveze astfel de idioţenii. De pildă masoneria, nimeni nu poate nega influenţa avută de această societate odată şi ce a mai rămas din ea până azi. Dar vorbim doar de o influenţă socială şi nu de o dominare a lumii. În schimb ei pot profita de pe urma acestor ”reclame” gratuite care sunt teoria conspiraţiei în domeniul recrutării şi a imaginii de oameni puternici.

Influenţa pe care o au masonii nu diferă cu nimic de influenţa pe care o pot avea iezuiţii, oamenii dintr-o simplă asociaţie, etc. Ea depinde de funcţiile membrilor şi de traficul de influenţă. Uneori poate fi o influenţă puternică, spre bine sau spre ( fiindcă nu orice lucru ocult este automat rău ), alteori o influenţă banală. Indiferent de acest lucru între o influenţă realistică şi o dominaţie imaginară a lumii sub sceptrul a 12-a familii de bancheri e o mare diferenţă. O diferenţă care dă dreptate primei variante în materie de argumente raţionale şi implicit logice.

Am observat la o mare parte din persoanele care PROMOVEAZĂ teoria conspiraţiei nişte trăsături de caracter comune. O înclinaţie spre încălcarea legii, visul de a fi revoluţionari, lectură limitată, o înclinaţie mai mare spre sentimente decât spre raţiune. Uneori şi apucături de schizofrenie şi paranoia. Defapt mulţi dintre ei nici măcar n-au habar cum se mănâncă lucrurile pe care le transformă în conspiraţii. Vorbesc despre Ordinul de Malta, Iezuiţi, templieri, masoni, CIA, etc. dar dupaia mă întreabă pe mine lucrurile despre istoria celor menţionate fiindcă ei n-au habar altceva decât latura conspirativă. Păi într-un astfel de context cum îşi pot permite să vorbească despre astfel de lucruri ?

Există conspiraţii, imposibil de negat. Conspiraţia unui cerc de oameni care se adună să comploteze în secret împotriva unui guvern, a unei persoane. Evident. Revoluţia comunistă a fost o conspiraţie. Lovitura de stat de la 23 August 1944 a fost o conspiraţie, dar nimeni nu a ştiut de ele şi după ce s-au îndeplinit au fost cunoscute. Teoriile conspiraţiei în schimb sunt exact pe dos. Toată lumea ştie de ele şi nu au ieşit la iveală decât prin lucrările unor persoane dubioase bazate pe argumente contextuale şi emoţionale.

Mă rog, în secolul XXI fiecare îşi permite cam orice pentru că suntem liberi, pentru că datorită internetului informaţia circulă la liber fără să fie analizată şi discriminată între bună şi rea, între reală şi proastă. Un lucru bun dealtfel, dar care uneori poate permite inducerea în eroare a consumatorilor de informaţie. Moda conspiraţiilor nu este nimic mai mult decât o adunătură de teorii stupide, nedovedite de atâta timp, neluate în serios de nici o persoană serioasă. La această modă aderă de obicei oamenii lipsiţi de ocupaţie care-şi doresc un inamic, care vor să fie ”cavalerii” din basme. Din păcate pentru ei nu poţi fi erou luptându-te cu morile de vânt. Ci făcând ceva serios, real şi important.

De Alexandru Sudiţoiu

2 thoughts on “Moda conspiraţiilor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s