elena-lupescu-si-carol-1950-estoril1

Cum a distrus Carol al II-lea democrația în România

Trãsãtura caracteristicã a vieţii politice româneşti din perioada 1934-1937 a fost erodarea marilor partide democratice. Guvernul Tãtãrescu s-a transformat într-un cabinet cvasipersonal al regelui Carol al II-lea. Judecată în ansamblu, guvernarea liberalã dintre 1934-1937 a fost una încununatã de succes în plan economic. Cu toate acestea, în plan politic, are loc o deteriorare constantã a democraţiei româneşti.

Pe plan european extremismul ideologic, fie de stânga, dar mai ales de dreapta, era intr-um proces rapid de ascensiune. Într-o însemnare din octrombrie 1936, Grigore Gafencu era îngrijorat cã ciocnirea între curentele extreme, între fascism şi comunism, ameninţă sã întindã peste întregul continent un uriaş rãzboi.[1]

La 25 noiembrie 1937 se semna un pact de neagresiune electoralã între Corneliu Zelea Codreanu, conducãtorul mişcãrii legionare, Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ şi Gheorghe Brãtianu, preşedintele PNL (Gheorghe Brãtianu), la care aderã şi Partidul Agrar condus de Constantin Argetoianu. Scopul pactului era înfrângerea guvernului în alegeri.

Rezultatele alegerilor din 1937 au fost: PNL a obţinut 152 de mandate în Adunarea Deputaţilor, iar PNŢ 86. La Senat PNL a obţinut 92 de mandate, iar PNŢ 10. La 18 ianurie 1938, înainte de deschiderea sesiunii parlamentare, Parlamentul este dizolvat de regele Carol al II-lea.

Sfârșitul democrației

Anul 1937 este cel în care se sfârşeşte regimul parlamentar în România. Este momentul de rupturã deoarece sistemul creat în 1926 se prãbuşeşte. Cu toate cã legea din 1926 prevedea în mod explicit procedura de urmat la articolul 96, ea nu a fost respectatã. Mandatele ar fi trebuit împãrţite dupã o formulã pur proporţionalã, fãrã a mai lua în discuţie prima electoralã. Carol al II-lea a decis totuşi sã apeleze la Octavian Goga pentru formarea guvernului, deşi partidul acestuia se plasase doar pe locul al patrulea, cu 9,25% din voturi.

Guvernul Goga nu rezista foarte mult. Pe 10 februarie este demis. Carol al II-lea nu doar cã dizolvă Parlamentul şi nu mai organizeazã alegeri, ba chiar impune un guvern de tehnocraţi condus de patriarhul Miron Cristea.

Pe 20 februarie, Carol anunţă într-o proclamaţie cã propune poporului român o nouã Constituţie, care urma sã fie votatã pe 24 februarie prin plebiscit. Participarea era obligatorie, votul era foarte scurt, fiind programat doar pentru nouã ore, între 8 şi 17.

Sistemul politic cu partid unic şi alegeri mimate a fost dezastruos pentru România. În realitate, regimul a devenit totalitar. În fapt, chiar termenul acesta apare în epocã. Este menţionat în decretul din iunie 1940 prin care Frontul Renaşterii Naţionale devine Partidul Naţiunii.Cu toate acestea, Carol este fericit cu regimul instituit şi i se pare benefic, de exemplu, cã la alegerile din 1939, la care doar FRN a depus liste de candidaţi, parlamentarii sunt aleşi aproape cu unanimitate.[2]

Partidele si regimul dictatorial

Gheorghe Brãtianu,Iuliu Maniu șiConstantin (Dinu) Brãtianu aucontinuat sã lupte pentru păstrearea democraţiei. Aceştia trei trimiteau frecvent numeroase memorii la Cotroceni prin care criticau regimul de autoritate monarhicã.Pe de altã parte, Gheorghe Tãtãrescu a continuat sã susţinã politica dusã de rege. A deţinut funcţia de consilier regal şi a participat la comisia care a redactat Constituţia din 1938. Dupã asasinarea lui Armand Cãlinescu, Tãtãrescu devine, la 14 noiembrie 1939, premier.

Pe 31 martie regele semneazã un decret prin care interzice partidele politice. În aceeaşi se constitue instituţia Consiliului de Coroanã. Pentru a umple golul lãsat de eliminarea partidelor politice de pe scenã politicã a fost creat un partid unic, Frontul Renaşterii Naţionale.

Dupã aceastã datã cei doi mari lideri politici, Constantin (Dinu Brãtianu) şi Iuliu Maniu reuşesc sã amelioreze raporturile dintre PNL şi PNŢ. Acestea se concretizeazã în primul rând prin trimiterea unor memorii cãtre Carol al II-lea.

Cu toate cã monarhul nu a ţinut cont de mesajele trimise de Iuliu Maniu şi Constantin (Dinu) Brãtianu, partidele au continuat sã desfãşoare o oarecare activitate. În mai 1939 însã sediile partidelor politice sunt închise. Nu doar cã suveranul nu a ţinut cont de protestele lui Maniu şi Brãtianu, ba chiar a continuat sã ducã o politicã menitã sã destabilizeze partidele, introducând în guvernele din perioada 1938-1920 o serie de fruntaşi ai PNL şi PNŢ. Dintre liberali amintim: Ion Nistor, Mitiţă Constantinescu şi Victor Slăvescu.

Atunci când izbucneşte Al Doilea Rãzboi Mondial, Gheorghe Tãtãrescu îi propune monarhului un guvern de concentrare, fãrã schimbarea regimului politic. Scopul sãu era atragerea populaţiei, în condiţiile în care partidul unic nu era viu.[3]

În vara lui 1940, în condiţiile ultimatumului sovietic şi al pierderiilor teritoriale, protestele lui Maniu şi Brãtianu devin din ce în ce mai violente. Ei cãutau sã punã capãt regimului de autoritate monarhicã şi sã impunã un al regim politic. Atmosfera totalitarã este însoţitã de violenţe şi crime. Efectul pe plan politic este catastrofal în vara lui 1940. Pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea abdică şi pãrãseşte România.

Chiar dacã fãrã succes, partidele politice auîncercat în timpul dictaturii carliste sã lupte pentru pãstrarea regimului democratic în România. Cauzele insuccesului nu se gãsesc exclusiv în interiorul partidelor, ci trebuie analizate dintr-o perspectivã mai largã, româneascã şi europeanã.

de pe historia.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s