0,,15669269_303,00

Socialiştii europeni sunt de partea Moscovei

Preşedintele Parlamentului European, dl. Martin Schulz, a făcut ieri o declaraţie prin care s-a pronunţat împotriva unor noi sancţiuni economice faţă de Federaţia Rusă. Acesta a susţinut ideea că ce s-a întâmplat în Crimeea s-a sfârşit, iar Europa trebuie să urmărească preţuri rezonabile pentru gazele venite de la ruşi. O idee care arată lipsa de cunoştinţe geopolitice ale liderului socialist cât şi o apropiere de tristă amintire a stângii europene cu Rusia.

În acest context preşedintele Partidului Naţional Liberal a cerut pe pagina sa de facebook ca primul ministru al României, dl. Victor Ponta, să-şi declare poziţia faţă de liderul familiei politice din care PSD-ul face parte. Noi, cei care ne ocupăm de acest blog, aderăm la cererea dl. Antonescu şi aşteptăm ca Victor Ponta să clarifice această situaţia, cu atât mai mult cu cât vin alegerile şi trebuie să ştim poziţia PSD faţă de Rusia şi actuala situaţie geopolitică.

Aducem aminte că interesele româneşti şi europene vin în directă opoziţie cu cele ruseşti. Dacă dl. Ponta susţine afirmaţia dl. Schulz atunci în mod indirect susţine Rusia şi libertatea acesteia de a face ce vrea înafara propriilor graniţe. Lucru care atentează la siguranţa naţionala a României la fel de mult ca iniţiativele dl. Ponta de a pune stăpânire pe serviciile de informaţii româneşti şi de a înlocui STS-ul cu o firmă privată din China ( principalul aliat al Rusiei ).

Redacţia Vocea Patriei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s