2013_11_25_victor ponta-li kequiang  2_rsz

Obsesiile ruso-chineze ale lui Ponta ameninţă securitatea României

Omul care încearcă pe toate căile să-şi subordoneze politica externă a României, Victor Ponta, ar fi dorit ca 2014 să fie anul relansării şi regândirii relaţiilor cu Rusia. Ironic, acest lucru se va întâmpla, dar nu în sensul dorit de el, ci în sensul celălalt. Cu toate acestea, ambiguitatea strategică a lui Victor Ponta şi obstinaţia de a face din România un paradis ruso-chinez reprezintă, în condiţiile post-Crimeea, o ameninţare clară şi concretă la adresa securităţii naţionale.

Domnul Dragnea s-a dus o săptămână în China, unde a încercat, după propriile-i spuse, să dea asigurări noi privind deblocarea proiectelor anunţate în luna noiembrie şi unde a insistat asupra proiectului liniei de cale ferată de mare viteză Bucureşti-Constanţa şi a proiectelor care implică Huawei, compania IT chineză. Liniile chinezeşti de mare viteză au o problemă mare de imagine şi sunt un cartof fierbinte în mâinile guvernului de la Beijing pentru că accidentele grave soldate cu zeci de morţi care au avut loc în China în legătură cu aceste proiecte au scos la iveală o schemă uriaşă de corupţie în care sunt implicaţi contractori privaţi, funcţionari de stat şi membri de rang înalt ai Partidului Comunist. Atât de disperat este Beijingul să refacă imaginea acestei industrii încât a acceptat chiar un contract în barter cu guvernul Thailandei. Linii de mare viteză contra orez. Pe de altă parte, nu există nici un studiu care să justifice necesitatea, nu mai spunem urgenţa construcţiei unei astfel de linii în România, cu atât mai mult pentru Bucureşti-Constanţa. De bine, de rău, există o autostradă care duce acum până în port şi o cale ferată care încă nu a fost reabilitată şi care ar trebui să constituie cu adevărat o prioritate pentru Guvern, deci cum poate fi justificată o linie de mare viteză, când există alte proiecte mult mai urgente? Americanii de la Ford bat pe bună dreptate obrazul Guvernului României, care a promis o cale ferată sau o autostradă care să facă legătura între Craiova şi Constanţa, şi nu s-a făcut nimic în acest sens, iar scandalul şi ezitările legate de autostrada Piteşti-Sibiu au stârnit nemulţumirea celor de la Renault. Prioritate naţională este să asiguri condiţiile de infrastructură investitorilor occidentali care sunt deja aici, pentru a produce şi exporta mai mult, nu linia de mare viteză chinezească.

Dar, să zicem că România ar avea nevoie de o astfel de linie. De ce s-o faci cu chinezii, care au un istoric documentat de lucrări de proastă calitate? De ce să n-o faci cu cei care au făcut din trenurile de mare viteză o artă industrială, francezii sau japonezii? De ce să iei un lucru prost la mâna a doua tehnologică şi să nu apelezi la depozitarii celor mai performante tehnologii? Această întrebare trebuie pusă însă în legătură cu toate proiectele anunţate de Guvern. Chinezii nu deţin tehnologie proprie în nici un domeniu. Tot ce au este fie copiat fără ruşine, fie furat prin spionaj industrial. Deci întreaga tehnologie chineză este de mâna a doua. De ce să nu mergi la original? Dacă vrei modernizarea şi extinderea termocentralelor, te adresezi germanilor; dacă vrei energie nucleară, apelezi la francezi sau americani;iar dacă vrei soluţii IT, tot la americani. Singurul motiv pentru care ai vrea să recurgi la chinezi este că fac toate lucrurile mai ieftin decât occidentalii. Dar, aşa cum a dovedit incidentul autostrăzii din Polonia, chinezii sunt ieftini pentru că fac treaba cu echipament chinez şi cu forţă de muncă adusă din China, cum au încercat să facă şi la Comarnic-Braşov. Economia românească nu-şi permite să ofere nici salariile, nici beneficiile de care se bucură muncitorii occidentali, dar chiar suntem pregătiţi ca, în loc să îmbunătăţim treptat aceste condiţii pe măsura creşterii productivităţii, să apucăm pe calea opusă şi să scădem şi mai mult aceste standarde importând forţă de muncă din Asia pentru a realiza proiecte ieftine pentru care plăteşte contribuabilul român? Pentru că toate aceste proiecte nu reprezintă investiţii chinezeşti, ci investiţii de stat, adică plătite de contribuabili. Singura investiţie chineză propriu-zisă ar fi parcul tehnologic Huawei, care nu are decât vreo 750 de angajaţi şi a anunţat recent cu mare pompă că se va extinde la 1.000. Cam puţin ca să dai Sistemul Naţional de Informaţii şi Comunicaţii pe mâna chinezilor, nu?, mai ales când nu vin cu nimic nou şi, în schimb, cu o politică deja testată poţi aduce întregul Silicon Valley în România, în loc să te dai pe mâna unei companii dubioase implicate în operaţiuni de spionaj împotriva principalului tău aliat. După aceeaşi logică, Guvernul ar putea fi la fel de bine tentat să cumpere avioane stealth din China. Aşadar, de ce insistă Ponta cu aceste proiecte îndoielnice, cu potenţial periculos pentru economia, dar şi pentru securitatea României? Un motiv este uriaşul potenţial de corupţie pe care îl au toate aceste contracte. Avertismentul preşedintelui Camerei de Comerţ Româno-Americane, Valeriu Nistor, pentru care este foarte important ca regulile jocului trebuie să fie aceleaşi pentru toţi competitorii de pe piaţa românească, sugerează că lucrurile stau pe dos şi că Guvernul are intenţia să acorde condiţii privilegiate companiilor chineze, chiar dacă acest lucru ar însemna să încalce regulile UE. Celălalt motiv constă însă în fascinaţia morbidă pe care combinaţia de capitalism de stat, regim oligarhic şi putere politică neîngrădită a modelului chinezesc o exercită asupra lui Ponta. Şi exact aceeaşi fascinaţie îl atrage ca un magnet spre Moscova şi Vladimir Putin.

Încă din toamna trecută, Ponta evoca posibilitatea unei vizite la Moscova, iar în decembrie vorbea despre 2014 ca anul în care dorea să „redeclanşăm relaţia cu Rusia“, o idee pe care a reluat-o în februarie, când, de la Soci, a transmis că Rusia este „un mare vecin pe care nu îl putem ignora sau ostiliza“. Chiar şi acum, după anexarea Crimeii şi izolarea internaţională a Moscovei, Ponta tot nu a găsit altceva de spus despre Putin decât că „este simbolul unor nostalgii de mare putere a Rusiei“, şi nu este deloc clar dacă a spus-o cu dezaprobare sau cu admiraţie, şi că „dacă suntem împreună, America şi Europa, trebuie să fim extrem de pragmatici şi să înţelegem unde putem cu adevărat să oprim aceste dorinţe de creştere şi nostalgii imperiale şi cât de mult dorim să ne asumăm acest lucru. Nu am văzut încă, dincolo de declaraţii, acţiuni foarte concrete. Şi atunci, repet, România trebuie să fie perfect coordonată cu celelalte ţări europene şi SUA, dar, pe de altă parte, trebuie să-şi urmărească interesul său naţional, direct, pragmatic“. Mereu aceeaşi ambiguitate („Da, cu americanii şi UE, dar… să fim pragmatici“), mereu aceleaşi pseudointerogaţii relativizante (cât de mult dorim să ne asumăm stoparea imperialismului rusesc?), aceeaşi reverenţă discretă spre Moscova, chiar şi într-un moment în care se cereau fermitate şi claritate morală. Nu e nici o surpriză, aşadar, că Putin însuşi a ţinut să-i transmită lui Ponta încă din ianuarie: „Ne aşteptăm la o cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România. Suntem pregătiţi să colaborăm pentru aprofundarea legăturilor politice, economice şi umanitare“. Ordinea priorităţilor nu este întâmplătoare şi, după cum se poate vedea, legăturile politice se află pe primul loc.

În contra a ceea ce afirma săptămâna trecută Ponta, care nu vedea „acţiuni concrete“, acestea există şi merg dincolo de sancţiuni. După cum s-a văzut la Summit-ul SUA-UE, în faţa agresiunii Rusiei, legăturile dintre Statele Unite şi Europa se vor strânge atât economic, cât şi militar, NATO îşi va întări prezenţa militară în Est şi, dacă dorea să facă ceva pentru accelerarea negocierilor privind Acordul de liber-schimb SUA-UE, Putin nu putea să facă ceva mai eficient decât să invadeze Ucraina. În aceste condiţii, pentru România oportunităţile se deschid în Vest, nu în Est, şi orice tentativă de a îndrepta ţara în altă direcţie reprezintă o ameninţare concretă şi limpede la adresa bunăstării, dar şi a securităţii naţionale a României. O ameninţare cu atât mai mare cu cât fascinaţialui Victor Ponta pentru dictaturile orientale nu pare să fie zdruncinată nici măcar de politica agresivă a Rusiei îndreptată clar împotriva intereselor româneşti.

De Cristian Campeanu – nasul.tv

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s