radu_mazare_cu_nicusor_constantinescu_20276100

Scandal la CAB: Jurnaliștii îmbrânciți de gărzile șefului CJ Constanța, Nicușor Constantinescu

Mai mulți angajați ai șefului Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, i-au îmbrâncit pe jurnaliștii prezenți la Curtea de Apel București, acolo unde edilul a depus noi probe în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu.

Chestionat de jurnaliști, Constantinescu a spus: „V-am făcut eu ceva? Eu am fost la instanță până aum. Nu pot să fiu în două locuri în același timp. Nu știu ce s-a întâmplat”.

Potrivit B1 TV, altercația a avut loc în momentul în care Constantinescu a ieșit din sala de judecată, iar presa a vrut să iasă după el. Atunci gărzile sale s-au opus, iar jandarmii de la CAB nu au intervenit.

Întrebat ce s-a petrecut în instanță, acesta a spus:  „Am depus probe. Că am eliberat toate autorizațiile pe care procurorii spun că nu le-am eliberat”.

Din rechizitoriul DNA reiese că în perioada 2011 – 2013, „Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a 3 controale incluse în programul de activitate al acestei instituții.

Totodată, „a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, constând în faptul că activitatea sa a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului și care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA”, se mai precizează în document.

În plus, „în perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 12 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale, prin aceste acțiuni producând un prejudiciu de aproximativ 30.000.000 euro”, mai informează DNA.

SURSĂ: B1.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s