Basarabia

27 martie 1918 : Unirea Basarabiei cu România

La 27 martie 1918 Sfatul Ţării din Basarabia semna actul de unire a Basarabiei cu România. Prin acest act Basarabia a devenit prima provincie românească ce s-a alăturat Regatului României, deschizând astfel drumul înfăptuirii României Mari sub simbolul cel sfânt al coroanei române.

Cu ocazia acestei zile de glorie pentru istoria poporului român dorim să le aducem aminte românilor de pe ambele maluri ale Prutului că unirea a fost posibilă nu odată, ci de două ori, iar a treia oară este întotdeauna cu noroc. Nu trebuie să pierdem idealul unirii, idealul pentru care au luptat strămoşii noştri.

Cu făclia românismului arzând în sufletele noastre trebuie să mergem înainte spre marea unire a românilor într-o Europă unită şi într-o lume tot mai îndreaptă spre globalizare şi democraţie. O lume în care tangenţele imperialiste ale Rusiei nu-şi au locul, iar nedreptăţile istoriei trebuiesc îndreptate.

Menţionăm că în această zi acţiuni de celebrare a evenimentului vor avea loc pe întreg cuprinsul ţării, pe ambele maluri ale Prutului. Acţiunea 2012, principala organizaţie unionistă din România, va celebra în această seară evenimentul printr-o lansare de lampioane. Îndemnăm românii să participe şi să-şi aducă aminte de idealul acestui popor.

Redacţia Vocea Patriei 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s