maidan-

Fasciști peste tot! Să chemăm minerii, berkuții și Mâna de Lucru să ne aducă Liniștea!

EuroMaidan

a. După ce Ianukovici a ajuns la putere promițând că va menține orientarea europeană a Ucrainei, la Summitul de Vilnius a făcut un viraj de 180 de grade și a sărit în brațele lui Putin. Reacția ucrainenilor a fost cel puțin surprinzătoare prin dimensiunea, durata, organizarea “elvețiană” și componența protestelor – sute de mii de ucraineni de toate vârstele, din toate păturile sociale și toate confesiunile s-au mobilizat. În Maidan a fost construit, realmente, un mini-oraș, cu ierarhie strictă, uneori militară, cu granițe, vămi, cantine, dormitoare, universități volante. Extremiștii au fost menținuți marginali în tot acest timp, provocările au fost respinse și, lucru extrem de rar în demonstrații de asemenea durată și dimensiune (comparați cu Occupy Wall Street), magazinele au rămas deschise fără teama de a fi jefuite – civilitatea a dominat Maidanul timp de luni de zile, până când Ianukovici a cedat presiunilor Moscovei, care îi cerea insistent să intervină violent împotriva protestatarilor. Când asta s-a întâmplat, spre meritul lor, ucrainenii au rămas pe poziții, asta în ciuda sprijinului anemic venit din partea Occidentului. Au obținut singuridebarcarea președintelui subordonat Moscovei.

b. Fără Ucraina, Rusia nu este un Imperiu, iar Putin se visează imperial“Dispariţia URSS este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut” spunea Putin, nostalgic, în urmă cu mai puțin de trei ani. În manualele școlare rusești istoria este adaptată ambițiilor lui Putin: elevii învață despre Stalin că ar fi fost „cel mai glorios lider sovietic”, despre gulag, că a fost necesar întăririi Rusiei, despre Marea Foamete din 1937, care a făcut 1,5 milioane de victime, că e un soi de floare la ureche în comparație cu războaiele și rasismul americanilor. Biserica Ortodoxă Rusă tipărește azi calendare care îl glorifică pe Stalin; “să fii american este o crimă” spunea în urmă cu câțiva ani Alexandr Dughin, arhitectul și părintele spiritual al Eurasiei lui Putin. Persecuțiile sălbatice la care a fost supusă, în perioada stalinistă, Biserica Ortodoxă Rusă și credincioșii ruși sunt justificate de același Alexandr Dughin ca fiind o etapă necesară, obligatorie, de “purificare” a ortodoxiei de elementele “îmbibate de spiritul occidental”.

c. În timp ce, pentru uzul Occidentului, Ministrul rus de externe Lavrov acuza pe protestatarii de la Kiev de antisemitism, iar canalul TV în limba engleză al guvernului de la Moscova, Russia Today (rt.com), descrie protestatarii din Maidan ca fiind “fasciști”,“naziști” și “antisemiți”, un alt discurs era oferit de regimul pro-rus al lui Ianukovici pentru uz intern. Pagina de facebook și siturile trupelor speciale de miliție Berkut, trupe subordonate lui Viktor Ianukovici și Rusiei (care au ucis aproximativ 100 de protestatari), îi descriu pe opozanții lui Ianukovici drept “fasciști”“naziști” și “sioniști”, marionete ale evreilor.

Liderul Comunităților Evreiești din Ucraina, Yosyf Zisels, a declarat că regimul Ianukovici duce o intensă campanie de provocare și răspândire a pornirilor antisemite. Paginile web ale apropiaților regimului erau pline de materiale antisemite, care susțineau că evreii au organizat Majdanul. Site-ul Berkut susținea că totul e o conspirație evreiască și își îndemna angajații să-i bată pe toți manifestanții, fără excepție.

Zisels, care este și vicepreședinte al Congresului Mondial Evreiesc, a subliniat că acest tip de propagandă antisemită copiază fidel modelul din Rusia, dar a adăugat că aceasta nu va funcționa în Ucraina. Zisels: The enforcers are being brainwashed that Maidan has been organized by the Jews, so they must beat everyone.

The Ukrainian Independent Council of Jewish Women a trimis în ianuarie 2014 o scrisoare deschisă lui Victor Ianukovici și ministrului de interne, în care li se atrage atenția asupra paginii de facebook a unității speciale Berkut, în care se află o “concentrație mare de antisemitism”. Pagina conține titluri precum “Evreii sunt colaboratori ai naziștilor, evreii sunt în subordinea Wehrmacht-ului, Luftwaffe și Kriegsmarine, colaboratorii evrei, sioniștii sunt complici ai lui Hitleri, trupele sionist-naziste” (detalii, aiciaici și aici).

Experta ucraineană în studii religioase, prof. Ludmyla Fylypovych, scrie pe scrie site-ul Religious Information Service of Ukraine că“tentativele de a discredita Maidanul, descriindu-l ca antisemit, sunt o provocare organizată, nu de jos, ci conform unui plan atent realizat”. “În ianuarie, în cursul unei singure săptămâni, au avut loc două atacuri organizate împotriva evreilor. Cu toate acestea, vicepreședintele Congresului Mondial Evreiesc și președintele Asociației Organizațiilor și Comunităților Evreiești (Vaad) din Ucraina, Joseph Zissels, a declarat că Maidanul nu a fost implicat în aceste violențe, ordinul venind de la guvern.” Experta ucraineană amintește că, drept răspuns la agresiune, “comunitatea din Maidan s-a oferit să păzească toate sinagogile din capitală pentru a proteja vizitatorii de atacuri similare”. Pe 10 februarie 2014, risu.org.ua relatează că “la rugăciunea în memoria protestatarilor uciși cu gloanțe de forțele speciale, în Kiev, au participat reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, ai Bisericii Ortdodoxe a Patriarhiei de la Kiev, Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, Bisericii Catolice și reprezentanți ai comunității evreiești și protestante.”

Istoricul ucrainean evreu, Vitali Nachmanovici, scrie într-o scrisoare adresată comunității evreiești din lumea întreagă că “modus operandi și circumstanțele nu lasă nici o îndoială în privința vinovaților. Cu siguranță nu este vorba de o izbucnire de agresivitate din partea “antisemiților de pe Maidan””. Vitali Nachmanovici spune că “huligani protejați de forțele de ordine” produc atacuri “pentru a-i face pe evrei să creadă că sunt victimele “adepților lui Bandera” […] dar evreii au înțeles că sunt folosiți de guvern pentru a crea panică” . Autoarea subliniază faptul că “nu doar ucrainenii protestează, dar și rușii, armenii, bielorușii, tătarii din Crimea. Evreii sunt de asemenea pe poziții.”

Publicația evreiască tabletmag.com, într-un articol de ieri 25 februarie 2014, vorbește despre implicarea evreilor ucraineni în protestele Euromaidan. Articolul are subtitlul “Rusia a asemuit protestele cu pogromuri, dar evreii s-au alăturat mișcării pentru că ceea ce în joc e un viitor independent”. Conform autoarei, Amelia Glaser, ar fi fost convenabil pentru Vladimir Putin dacă protestele din Kiev și din intreaga Ucraină s-ar fi dovedit a fi extremiste și ostile evreilor. Iată câteva pasaje: “Unele rapoarte sugerează faptul că mare parte din violențele stradale au fost inițiate de așa-numiții huligani Titushki, angajați pentru a transforma protestul pașnic într-unul violent… Unii trolli de pe internet au făcut insulte antisemite, dar nu liderii mișcării Maidan… Mulți organizatori ai protestelor din Ucraina sunt intelectuali evrei… Vadym Rabynovych, președintele Congresului Evreiesc Ucrainean a dat o declarație în care a caracterizat relația dintre protestatari și comunitatea evreiască ca fiind “tolerantă și pașnică”… Unii evrei născuți în Ucraina, care au emigrat în Israel și au activat în armata israeliană, s-au întors la Kiev pentru a sprijini cauza cu expertiză militară.”

De asemenea, Dawid Wildstein, evreu polonez, fiul scriitorului și jurnalistului Bronisław Wildstein, a fost prezent la Kiev aproape tot timpul, de la începerea protestelor. Iată ce scrie el despre prezența unor „simboluri extremiste” (steagurile roșu-negre ale UPA) pe Maidan: “Simbolurile pe care le poartă o parte dintre manifestanți nu înseamnă pentru aceștia referința la evenimente istorice reale. Ele sunt o expresie a opoziției față de ceea ce se întâmplă acum, și nu afirmarea unor crime din trecut. Așa se întâmplă, de exemplu, cu steagurile UPA. Majoritatea ucrainenilor nu au habar că acea armată a comis crime împotriva polonezilor. Ei știu doar că UPA a luptat contra sovieticilor. Astfel, se ajunge la situații paradoxale. Când statuia lui Lenin a fost răsturnată la Kiev, în mulțime fluturau mai multe steaguri UPA. Atunci când oamenii care le purtau au văzut ce mult mă bucur de prăbușirea monumentului acelui criminal, au început spontan să scandeze: “Polska, Polska!”.”

d. Comunitatea musulmană și-a exprimat de asemnea susținerea pentru protestatarii din Maidan, prin muftiul Said Ismagilov:“We are extremely concerned by the blatantly undemocratic laws that were passed on January 16 and which were passed with all imaginary and unreal violations of voting procedures. […] These are very resonant, dishonest laws that violate basic freedoms, including religious ones”a declarat acesta. Șeicul Said a declarat în ianuarie că musulmanii din Crimea și Kiev au participat la demonstrații și au fost prezenți în principalele piețe din țară.

Urmează un răspuns excesiv de generos pentru Costi Rogozanoouh. Dacă vă grăbiți, puteți sări peste el, direct la sumarul video de 1 minut realizat special pentru astfel de situații de Olavo de Carvalho.

Fasciști, fasciști peste tot!

“Propaganda rusa – la sediul central- pare disperata si intrata in vrie. Incearca orice, cu ambele maini, aruncand in dreapta si stanga cu toate chestiile vechi si noi din dotare. Reteaua occidentala e activata la maximum. Mult peste limita prudentei. Poti vedea cam de 48 de ore amprenta agentilor de influenta in mass media si NGO-urile occidentate cu claritate. E chiar amuzant. Rusii alearga acum ca o gaina fara cap desi au bagat in sistemul asta de agenti si idioti utili sute de milioane”scrie Dragoș Paul Aligică despre încercările disperate de discreditare a protestelor Euromaidan împotriva subordonării față de Rusia a liderilor ucraineni.

În octombrie 2013, Le Figaro relata că Moscova spionează azi la fel de mult ca în timpul Războiului Rece, cu precădere în spațiul ex-sovietic; că serviciile secrete ruse sunt la fel de active acum în Franţa, ca în 1985.

Regimul Putin nu face un secret din faptul că aruncă bani grei în controlul și influențarea internetului și rețelelor de socializarede către serviciile sale secrete.

Critic Atac a acuzat recent pe cei de la hotnews.ro, nici mai mult, nici mai puțin decât de practici fasciste din cauza unui articol care lua act, în mod absolut neutru, de faptul că discursurile Critic Atac și cel al Vocii Rusiei (organ media al Moscovei), vis a vis de protestele din Ucraina, sunt practic identice“Si unii si altii condamna cam cu aceleasi fraze cheie “lovitura de stat”, acuza opozitia de “fascism” si “extremism” si reproseaza Uniunii Europene ca gireaza o serie de actiuni nedemocratice, in dezacord cu valorile democratice.” Articolul de pe hotnews.ro nu emite judecăți de valoare, constată, rece, un fapt.

Reacția lui Costi Rogozanu a fost, dacă îmi este permis să folosesc termenul, “visceral” anti-anticomunistă, condamnă“Neoconservatorismul pur sînge…” al celor de la hotnews.ro . Nu căutați înțelesul cuvântului “neoconservatorism”, nu veți găsi altceva decât “imperialism”, “intervenționism”, “capitalism”, toate americane, sau subsidiarele lor finanțate de oculta yankee. E un termen folosit cu aceeași furie de neo-comuniști și de neo-fasciști/neo-legionari etc, atât de criticataci, cât și de grupuri gen Noua Dreaptă/Totul Pentru Țară etc. Un termen umbrelă folosit în general de antiamericani și anticapitaliști pentru a desemnatot ce nu ne place, tot ce e mai malefic și mai capitalist pe lume. Omul are o marotă, asemeni putinistului Mircea Platon: “neoconii”, și e bucuros să se alieze cu oricine în aceasta cruciada împotriva “Marelui Satan”. Ce urăsc criticatacii este însăși filosofia liberală. Individualismul civic le provoacă repulsie, visează la un nou mileniu colectivist, la un paternalism de tipul socialismului bolivarian al lui Chavez și Maduro. Cei care se opun sunt “fasciști”. Punct. Limbajul “Scânteii” lui Silviu Brucan.

Acum, dacă manifestările criticatac&co se încadrează în fenomenul descris mai sus de Dragoș Paul Aligică, nu știu, iar opinia mea este irelevantă. Un lucru este cert: pe toată perioada protestelor Euromaidan, cu precădere în ultimele zile, a existat o zonă a publicisticii internaționale și românești care încearcă să impună o anumită “narațiune” asupra evenimentelor, și anume, că Euromaidanul este dominat și definit de “fasciști” și “neo-naziști”, sau controlat de evrei și americani. Himere plăsmuite de imaginația înfierbântată a stângiștilor de pretutindeni, aliați acum, convenabil, cu diverșii fascistoizi.

La câteva ore după reacția criticatac, Rogozanu afurisește din nou hotnews-ul pe voxpublica patronată de Cozmin Gușă – cel încântat de “coincidenţa simpatică” de nume dintre Victor Ponta și Vladimir Putin (VP). Patronul voxpublica speră ca această coincidență va produce o “pozitivere a relaţiei bilaterale economice cu Rusia”. În același articol, Costi Rogozanu numește ILD “nişte fascişti de doi bani”. (btw, hotnews nu “coabitează” cu ILD, nici invers).

Chiar așa?

“Liniște și program normal la televizor”

linie

Cred că pentru a cuprinde corect înțelesul acestor acuzații e necesar să înțelegem contextul, dispoziția sufletească și ideologia care îi motivează pe emițători. Asta voi încerca să fac mai jos.

Rogozanoouh, faimos deja pentru sintagma “Am tinut cu minerii”, folosește tactica patentată într-un foileton publicat pe blogul lui și pe același voxpublica de fostul disident și consilier al lui Dan Voiculescu, Dorin Tudoran (ba chiar luat în calcul ca posibil candidat prezidențial felixiot), pentru a ataca presa băsistă: aruncă în stânga și în dreapta, în sus și în jos, înăuntru și înafară cu “extremiști”, folosindu-se de ceea ce este perceput ca fiind un soi de călcâi al lui Ahile al hegemoniei băsiste, anume, inliniedreapta.net.

La fel ca și Dorin Tudoran, C. Rogozanu ignoră fasciștii de la el din ogradă. Despre putiniștii, maoiștii și leniniștii care publică texte pe criticatac, nici nu mai vorbesc. Dacă pe blogul lui Dorin Tudoran este permis, deci încurajat, un astfel de “discurs de exterminare”, cum îl numește Horia-Roman Patapievici:

Tovarasului neomarxist Tismaneanu ar trebui sa-i fie interzis accesul in Romania din motive de igiena si sanatate publica.Ca tuturor comerciantilor de otravuri. Ma rog lui Dumnezeu ca Basescu sa plateasca intr-o zi pentru insulta incalificabila de a-l numi pe fiul bolsevicului in fruntea comisiei aleia al carei rol primordial fost sa ascunda si stearga urme, nu sa caute criminaii”…

… pe criticatacul lui C. Rogozanu și V. Ernu, și pe voxpublica lui Cozmin Gușă, sunt publicate astfel de producții:

[…] am văzut la televizor că minerii făceau ravagii în Bucureşti. Normal. Doar golanii începuseră primii. Am strîns puţin din ochi la primele imagini cu tineri prinşi şi bătuţi groaznic. Dar am trecut peste destul de uşor […] Iliescu ne-a eliberat de Ceauşescu, cum îşi permit ăia din Piaţa Universităţii să o ţină langa cu folk (folk!)!? […] Ţara asta era compusă 90% din mineri în cuget şi-n simţiri. Bucureştenii i-au întâmpinat cu bucurie şi flori […] în anii 90, pe cînd eram prepuber, am ţinut cu minerii pentru că vroiam linişte şi program normal la televizor.” … sau, în timpul protestelor din 2012 care au dus la ceea ce, după toate exigențele poate fi numit o “lovitură de stat”: “Aş vrea să-i văd [pe mineri] în Bucureşti lipindu-se de manifestaţiile de la Piaţa Universităţii [pentru a-l da jos pe tiranul Băsescu].”

În traducere liberă, pentru că în 90 am ținut cu iliescu și minerii, aș vrea că aceștia să se prezinte din nou în București ca să planteze panseluțe în capetele “fasciștilor”, ca să aducă “linişte şi program normal la televizor”.

Fascismul roșu

Într-un articol publica în urmă cu un an, Costi Rogozanu scria despre Hugo Chavez: “Puţini lideri politici au fost mai demonizaţi de Vest decît Hugo Chavez. Noaptea trecută au apărut şi titluri previzibil ignorante şi rău-voitoare: “dictatorul”, Venezuela mai “liberă” şi alte prostii, vehiculate inclusiv de diverşi “fanatici ai democraţiei” […] Chavez a reuşit să păstreze în viaţă filonul socialist într-o mare neoliberală – America Latină ar fi arătat mult mai rău azi fără un Chavez…” Ca argument, C. Rogozanu citează un articol din presa pe care el o numește “de centru-dreapta” (The Nation, publicație hard-left după toate standardele): ““Dictatura” lui Chavez e un basm.”

Câteva cifre din “basmul” dictaturii lui Chavez:

“În timpul președinției lui Chávez au murit de moarte violentă mult mai mulți venezueleni (150.000) decât soldați americani în războaiele (însumate) din Coreea, Vietnam și Irak. Asasinatele, răpirile și extorsiunile fac parte din viața cotidiană de teroare a venezuelenilor… Chavez are alianțe cu toate axele răului de pe fața planetei, sprijină, de exemplu, pe criminalii narcomarxiști FARC din Columbia, teroriștii de la ETA, Tupamaros etc. Este aliat cu Iranul și Corea de Nord, cumpără arme din Rusia, colaborează strâns cu China și Belarus”scrie Anca Cernea.

Dacă Venezuela a avut noroc cu Chavez, România a fost mai puțin norocoasă, iar C. Rogozanu se vede obligat să înșire la finalul articolului cinci nefericiți care s-au sinucis, evident, din cauza capitalismului.

Despre Hugo Chavez, “fascistul roșu”, Vladimir Tismăneanu scrie: “Combinând bufoneria grotescă, farsa politică şi demagogia xenofoba, colonelul Chavez a simbolizat oportunismul stângist în forma sa cea mai agresivă. Este vorba despre un fascism roşu, întrucât metodele şi aspiraţiile acestui personaj nu difereau esenţial de cele ale lui Mussolini: statism, cultul liderului, colectivism tribalist, mesianism indigenist, anihilarea rivalilor, persecutarea focarelor de autonomie civică… Fascismul roşu al colonelului Chavez este salutat de cercuri dintre cele mai diverse: de la teocratul islamist iranian Ahmadinejad la impenitentul marxist sandinist Daniel Ortega. Să-l ascultăm pe Carlos Rangel, gânditorul care, asemeni brazilianului Olavo de Carvalho la ora actuală, a detectat natura patogenă a acestui conglomerat: „Dintr-un anumit punct de vedere, fascismul este un fel de socialism, un socialism machiavelic care îşi bazează reacţia împotriva liberalismului (şi, aş adăuga, împotriva conservatorismului-VT) pe utopia unei societăţi fără clase şi pe transformarea naturii umane“. Chavez a murit, demagogia sa nu.”

De morții, răniții și torturații din Venezuela acestor momente, sau de cei din Ucraina, nu îi pasă lui Rogozanoouh. Este conștient de ce se întâmplă în aceste zile în Venezuela, dar puțin îi pasă. Costi nu are simț moral. Moralitatea e o vorbă popească, spunea Lenin. E moral doar ce servește Cauza. A mai spus-o și criminalul Neceaiev.

Merită notat că pornirile critice ale lui Rogozanu legate de Noua Dreaptă, de neo-legionarismul fraților Roncea, de blogosfera ortodoxistă etc, atâtea câte sunt, rămân episodice. Nu extremismul antidemocratic îl deranjează pe Rogozanu, ci conservatorismul liberal. Nu pierde niciun prilej să impungă cu proletară mânie în direcția intelectualilor “băsiști”, marele blestem al acestei țări. De la Baconschi la Tismăneanu, de la Patapievici la Cărtărescu, de la Pleșu la Mihaieș, sunt cu toții ticăloși, nemernici, ipocriți etc.
În același timp, Rogo recomandă, în numele liniștii și programului normal la televizor, să citiți și dați mai departe texte despre „mâna de lucru” care amenință să-i „strângă de gât” pe capitaliști.

Oare mai este nevoie să amintesc inclinațiile fasciste, în cel mai propriu sens al cuvântului, ale colegului Claude Karnoouh? Mai este nevoie să amintesc simpatiile național-bolșevice (un coctail ideologic exploziv) ale celor de la Critic Atac, aceiași care dau lecții de democrație și împart sentințe morale tranșante? Despre asta puteți citi:

Vasile Ernu, veriga lipsă dintre Ribbentrop și Molotov. Înfrățirea demențelor ideologice

 

În următoarele zile, mai multe detalii despre legăturile dintre “publiciștii de stânga” de la Critic Atac, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și Eurasia lui Vladimir Putin.

Între timp, vă las cu Olavo de Carvalho:

Olavo de Carvalho: “Să vă dau un exemplu. Într-o anumită dezbatere, un individ m-a făcut fascist. I-am răspuns, “Fascistă e mă-ta!” El s-a prefăcut scandalizat și a spus “Aha, nu sînteți pregătit pentru o dezbatere democratică!” Eu i-am răspuns: “Cine nu este pregătit pentru o dezbatere democratică este mă-ta!” Atunci el a tăcut din gură și s-a mulțumit cu explicațiile mele.

Așa trebuie tratați acești oameni, pentru că ei își arogă privilegiul de a monopoliza insulta. A face pe cineva fascist și nazist este o insultă monstruoasă, iar ei au făcut din asta ceva obișnuit. Dacă un individ își arogă dreptul de a mă face fascist, el îmi acordă dreptul de a-l înjura, pe el cu toată familia lui, folosind ce termeni doresc. Dacă eu spun că mama lui e o prostituată, este mai puțin grav decît dacă l-aş face fascist. Recurgerea la insultă în aceste momente reașează lucrurile la locul lor, pentru că dacă mă faci fascist și nazist tu îmi atribui crime îngrozitoare, în timp ce doamna mama dumneavoastră nu făcea decît să își comercializeze favorurile sexuale fără să facă rău nimănui.

Aceasta este una dintre tehnicile prin care poți sparge această logica. Sigur, poți da și un răspuns mai intelectualizat, dar nu trebuie să îl dai acelui individ. Explicațiile le poți da unui public care le merită. De exemplu, putem să explicăm că nici un comunist nu are dreptul să facă nazist pe nimeni, pentru că nazismul nu ar fi ajuns niciodată un pericol pentru umanitate dacă nu ar fi existat ajutorul și stimulentele oferite de Uniunea Sovietică.”

De pe În Linie Dreaptă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s