tinutul-secuiesc-pamant-romanesc-201x300

Păpuşi manevrate, interese naţionale spulberate?

Să luăm aminte: Transilvania, pământ românesc!
 
Îmi place să cred că realitatea noastră nu capătă dimensiunea unui poligon pentru trageri sau pentru experimente. Privim în trecut și respectul trebuie să însoțească faptele celor ce s-au jerfit pentru Țară. Prezentul este din ce în ce mai mult cuprins de patimile penru putere ale unor români ce se dau români, dar care uita sa mai gândească si să simtă românește. Viitorul, in pofida optimismului specific nouă românilor, se anunță sumbru. Va mai exista România peste 100 de ani? Va mai exista Transilvania pământ românesc? Intențiile mele nu sunt de a determina polemici cu puterea. Un demers bazat pe probe știu că deranjează, însă cred că istoria românilor nu este un joc între cei puternici și cei slabi. Istoria nu este o ştiinţă fără efecte, nici o discuţie care rămâne în cadru academic. Deturnarea ei ajunge să aibă  efecte juridice şi să justifice operaţiunea de preluare a pământului ardelenilor chiar de sub picioarele lor. Românii au murit cu sutele de mii în cele două războaie mondiale ca să-şi dobândească libertatea şi proprietatea asupra ţării lor, jefuite samavolnic secole întregi. Nu putem rămâne indiferenţi la reluarea jafului. Tocmai de aceea nu avem voie să tăcem cu privire la falsificarea istoriei noastre, care se prelungeşte în falsificarea actelor de proprietate, a stăpânirii altora asupra pământurilor şi a pierderii unor întregi bucăţi din ţara noastră.[1] Într-un material publicat recent, mărturiseam că mă încearcă un sentiment de gol interior, cu atât mai mult cu cât am sentimentul că ne-am uitat eroii şi părinţii, că ne-am uitat frații și surorile, cât de curând vom uita şi România, dacă nu cumva am și făcut acest lucru. Nu fac politică! Nu îmi doresc să fiu înțeles greşit, dar nu pot să îmi ascund amărăciunea. Europa ne este prezentată ca fiind o mare familie. Poate că așa și este, însă nu am învățat nimic din lecțiile trăite. Fie că amintim vremurile istorice și fastul Cancelariei de la Viena, fie că privim spre Bruxell-ul zilelor noastre, uităm că locul nostru nu a fost niciodată la masa celor puternici! Strămoșii noștri erau legați de glie. Iobagi sau țărani aserviți. Ce se întâmplă acum? Istoria își pretinde dreptul la reflecție, dar cine să audă? Cine să înțeleagă? Cine mai vrea să asculte? Cine mai poate să înţeleagă ceva?
Trist, dar să fie şi adevărat?!
 
Dacă iniţial ne-am fi gândit că în 1989 am doborât o dictatură pentru a o înlocui cu o democraţie, faptele sunt cele care ne spun că trebuie să ne revizuim perspectiva. Mai degrabă ni se demonstrează, an de an, lună de lună, zi de zi, eveniment cu eveniment, că am scăpat de un sistem în care un dictator hotăra singur (bine sau greşit) ceea ce el credea că este în interesul naţional, cu un agrenaj în care decizia este difuză, iar rezultatul este mai întotdeauna în paguba ţării şi întru câştigul unor categorii privilegiate nelegitime. Urmărirea interesului naţional pare a fi fost definitiv abandonată, iar de putere se spânzură nişte păpuşi manevrate, mai mult sau mai puţin direct, de puteri străine.[2]
 
Vremurile nu sunt deloc uşoare!
 
Privesc la evenimentele din ultimele zile şi nu pot decât să retrăiesc acelaşi sentiment de gol interior. Parade cu cai şi cu politicieni veniţi de pe meleaguri străine, imnuri şi cântece greu de înţeles pentru cei ce simt şi gândesc româneşte, declaraţii cu caracter revizionist şi separatist, reacţii ale autorităţilor romane. Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covsna, Tamaş Sandor.[3]Toate acestea sunt subiecte de prim plan ce dau contur realităţii colorate în care trăim. În timp ce drepturile românilor din jurul granițelor sunt încălcate flagrant şi programat, ungurii îşi apără conaţionalii, creează şi aplică legea maghiarilor de pretutindeni, în ciuda criticilor Europei. În timp ce noi nu mai ştim ce legi să mai facem, transformând în obligaţii simple recomandări privind minorităţile, extremiştii unguri agita steagul separatismului şi incită nu numai simplii maghiari, ci şi secuii şi ceangăii.[4]
 
Ce mai înseamnă patriotism?
 
Dincolo de orice interpretare, minorităţile au dreptul firesc la exprimare. Ca român, subscriu majorităţii şi mă întreb totuşi dacă ziua de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, a fost sărbătorită cu acelaşi fast la Budapesta, aşa cum este sărbătorita şi ziua de 15 Martie, Ziua maghiarilor de pretutideni, în majoritatea oraşelor din Transilvania ? Pe cine mai interesează adevărata semnificaţie a Monumentului celor 14 generali maghiari din Arad ? Cine mai are interesul să readucă adevărul istoric în graniţele sale fireşti, atunci când ne gândim la atrocităţile de la Ip, Moisei şi Traznea? Cine mai are vreme să audă strigătele de durere ale celor 29 de ţărani romani, arşi de vii într-o casă în comună Moisei din Maramureş? „Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapă comună și îngropate de vii. In acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat”.[5]
 
Faptele rămân fapte, chiar şi atunci când acestea nu sunt asumate. Am toată admiraţia pentru Evreii din România care şi-au plâns mereu şi îşi plâng părinţii, fraţii, surorile şi copiii, victime nevinovate împuşcate doar pentru faptul că erau evrei. Cine îşi mai aduce aminte şi de românii împuşcaţi doar pentru vina de a fi români? Cine îşi mai aduce aminte de protopopul Aurel Munteanu din Huedin, care a fost torturat în piaţa oraşului timp de mai multe ore, după care i s a înfipt un ţăruş în gură, care a ieşit prin ceafă? Cine mai vrea să îşi aducă aminte că pe 22 decembrie 1989, maiorul Aurel Agachi, şeful miliţiei economice din Târgu Secuiesc este linşat în plină strada de mulţime, într-un ochi având înfipt o monedă, în celălalt emblema de pe caschetă, iar pe gură i s-a pus un şobolan mort, în final încercându-se arderea cadavrului prin aprinderea îmbrăcămintei?[6]Cine se mai gândeşte oare la plutonierul Cheuchişan Liviu Teofil, din comuna Dealu, ucis în mod bestial, în prezenţa soţiei şi a celor doi copii mici, criminalii săi încercând să-l jupoaie cu furculiţa şi să dea foc cadavrului ? Firesc, nu sunt adeptul de a ne hrăni din ură sau de a cere aplicarea „Legii Talionului”: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”! Avem voie să iertăm, dar nu avem voie să uitam niciodată. Trebuie doar să învăţăm din greşelile noastre şi să ne păstrăm nealterat dreptul istoric de a fi români. Un meritoriu material documentar, realizat de adevărul.ro, aduce în prim planul existenței noastre pe românii din Ungaria. Micherechi este singura localitate din Ungaria unde românii sunt majoritari. Doar că şi ungurii sunt majoritari. La recensământul din 2011, dintre cei 2.000 de micherecheni, 1.700 s-au declarat români şi 1.600 – unguri. Câteva întrebări puse anapoda una după alta în chestionar au legitimat dublă identitate: români cu limba maternă maghiara, unguri cu româna ca limbă maternă. Unde-i numeri când tragi linie?
Când copiii vor fi mari, nu se va mai vorbi română
 
Lipsa constantă de interes din partea autorităţilor, în special a celor române, a înlesnit procesul de asimilare a românilor din Ungaria, proces ajuns acum în fază terminală.  Şi de ce să prezinte interes o comunitate dezbinată, care numără când 8.000, când 35.000 de români care n-au cetăţenie şi nu pot vota, reprezentaţi în faţa autorităţilor de la Budapesta de lideri mai degrabă autoproclamaţi, care nu ştiu nici măcar să vorbească limba română? Până la dizolvarea comunităţii şi pierderea limbii stă acum o cale mai scurtă de – o generaţie. Ardelean a devenit Argyelàn, Costea s-a transformat în Csotye, Mihuţ în Mihucz, Pătcaş în Patka, iar familia Sava a început să se iscălească Szàva. Pe Munteanu Petre l-au îngropat Muntyán Péter, Mihai s-a transformat în Mihaly. Maghiarizarea numelor româneşti a fost combinată cu urcarea vertiginoasă a prenumelor precum Jessica, Nicholas, Briana şi Eric în preferinţele părinţilor tineri. Preotul Ioan Bun de la Micherechi a vrut să ridice un steag românesc în biserica ortodoxă de acolo, frecventată doar de români, enoriaşii s-au opus. „Nu. N-are ce să caute steagul românesc la noi în biserică. De ce aţi pus steagul rămânesc la noi în biserică? Că astă biserică e pe pământ unguresc, nu rămânesc”, au spus unii dintre ei!
În mod cert, potrivit adevărul.ro, identitatea romanilor s-a dublat şi pierdut demult. Când copiii care învaţă acum în şcolile cu predare în limba română vor fi crescut, se va mai vorbi limba în satele pe care toţi le numesc româneşti, aflate la câte 10-20 de kilometri de graniţe? „N-a fi cine să mai vorbească”, spunea Tiberiu Iova. La fel de categoric era şi viceprimarul din Micherechi: „Când copiii vor fi mari, nu se va mai vorbi română”. „Sigur că asta duce la dispariţia şi la dizolvarea comunităţii. Cum să nu?! Sigur că da! Şi este trist că se întâmplă asta lângă graniţele ţării-mamă”, spunea Eva Iova, membru al comunităţii istorice de români din Ungaria.
Mai poate fi ceva care să ne surprindă?
 
Cu puţin timp în urma călătoream cu un Green Bus într-un tur de noapte, prin Budapesta. Lumini aprinse pretutindeni, curăţenie şi o stare de bine, dincolo de aparenţe, dar şi un ghid ce ţinea să ne amintească faptul că „se spune în România ca Transilvania ar fi pământ românesc!” Am ascultat şi m-am gândit că acesta este doar începutul. În timp ce România îşi rătăceşte autoritatea, prin ezitări şi declaraţii belicoase, Ungaria creşte, fie doar şi prin simple declaraţii. Până unde trebuie să ajungem? Plecând de la premiza falsă că Transilvania le-a aparţinut ungurilor, sute de mii de hectare de pădure, conace, dar şi un sat întreg din Arad, Nadăş, au ajuns să fie „retrocedate” unor interpuşi, deşi statul român le-a răscumpărat o dată pe vremea regelui Ferdinand. Ne vom trezi astfel că vom pierde Transilvania nu prin autonomie politică, ci prin retrocedări arbitrare![7]
 
Răspunsurile nu întârzie să apară
 
Victor Roncea, de la Jurnaliști Online, nu s-a rătăcit niciodată prin cotloanele puterii. Progresiv în gândire, spune ceea ce gândește și îndeamnă la respect față de adevarul istoric și demonstrează că a fi român nu este o rușine. Ion Măldărescu, de la ART-EMIS, duce mai departe moștenirea tatălui său, neobositului jurnalist Dumitru Măldărescu, sparge tăcerea și prezintă suflete și fapte de români autentici. Generalul Gheorghe Vaduva, pe cât de intelligent pe atât de modest, își exprimă durerea de a vedea România ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi spre o prăpastie! Regretatul Academician Florian Constantiniu ne lipsește din ce in ce mai mult. Marcel Bărbatei, jurnalist la Cotidianul.ro, se manifestă ca un adevărat iubitor de țară și demn urmaș al lui Avram Iancu. Iși asumă riscuri şi vorbește despre satul Nades şi despre jafuri la care participa chiar statul roman prin reprezentanţii lui în teritoriu! (Bărbatei, Cum să ştergi Transilvania de pe hartă, Realitatea TV). Autonomia teritorială este din ce în ce mai des invocate. Post de vicepremier şi funcţii ministerial pentru minoritatea maghiară există, pământ românesc scos la vânzare avem! Unde este preocuparea pentru securitatea naţională ? Bate deja clopotul in dungă pentru România?
Cum se poate vinde Țara
 
De la 1 ianuarie 2014, România este obligată să permită străinilor rezidenţi în Uniunea Europeană să cumpere terenuri agricole în România. Cu această ocazie, Ungaria a pus la punct o strategie prin care să cumpere cât mai mult teren din Transilvania. Planul a fost dezvălui de către Szabo Jozsef Andor, ataşat pe probleme de agricultură la Ambasada Ungariei la Bucureşti: „avem un program în acest sens, al cărui element esenţial este că, în situaţia în care cineva doreşte să-şi vândă terenul, poate încheia un contract cu statul maghiar în temeiul căruia vă primi o rentă viageră. Mai mult, terenul va rămâne în proprietatea sa până la sfârşitul vieţii”. Planul maghiar nu se opreşte însă doar la terenuri agricole, ci se referă şi la izvoarele de ape minerale, dar şi la pădurile din Ardeal.[8] Oficialul maghiar ignoră riscul unui conflict diplomatic cu statul român şi spune că legea funciară românească, o copie după cea din Ungaria, are portiţe şi este prost făcută, astfel că nu există nicio problemă pentru statul ungar să cumpere pământul românesc. „Nu e atât de serioasă ca legea din Ungaria. În Ungaria, doar străinul care domiciliază în Ungaria poate cumpăra teren. Ei, în România nu este aşa. În România poate cumpăra teren şi străinul care nu locuieşte pe teritoriul României”. Planul a fost dezvăluit într-un interviu acordat publicaţiei „Kronika“ din Târgu Mureş, dar ulterior a negat că ar fi acordat interviul. Şi ambasadorul Ungariei la Bucureşti a spus că acest interviu nu există. „Adevărul” deţine interviul dat de oficial jurnalistului Szucher Ervin şi înregistrat de acesta din urmă.[9]
 
Care este miza pământului?
 
Cel care are puterea are economică o dobândeşte pe cea politica! Cel care va avea pământul, casele va hotărî şi cine conduce ţara după aceea [mai precis de care țară aparţin acele pământuri, n.n.] – În Ardeal se vă reconstitui trecutul prin cumpărarea pământurilor.  Vom ajunge din nou slugi în propria ţară?[10] Preşedintele Traian Băsescu a respins legea care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către cetăţenii europeni. Cu toate acestea, fostul negociator al României cu Uniunea Europeană, Leonard Orban, susţine că nimeni nu poate să interzică statelor să cumpere pământ în alte ţări UEȘ „Legislaţia europeană nu are prevederi care să interzică instituţiilor de stat să cumpere terenuri agricole în alte ţări UE. Există, în schimb, o întreagă legislaţie privind dreptul persoanelor juridice de a cumpăra pământ”.[11] În aceste condiţii “ respingerea legii vânzării terenurilor de către preşedintele Băsescu nu conţine nimic substanţial, fiind o formalitate care nu va schimba realitatea vânzării terenurilor către străini. E ultima lovitură puternică dată României.[12]
 
La ce să ne mai aşteptăm?
 
„Trădare, furt, corupție, minciună, nepotism, incompetență, lipsă de demnitate națională sunt câteva din atributele care o caracterizează”, scria distinsul și regretatul Academician Florian Constantiniu.[13] Cum o facem să dispară? Moştenirea multiseculară a lui hatâr şi bacşiş a rămas atotputernică. Cum să îndrepţi o ţară când cetăţenii ei se gândesc fiecare la sine, şi nu la binele comun?! Vremurile sunt grele, timpurile devin triste, însă optimismul nu trebuie să ne părăsească. Răspunsul se afla la fiecare dintre dumneavoastră. Personal, îmi doresc ca România să rămână o ţară liberă şi frumoasă!
În loc de concluzii
 
Retragerea legiunilor şi administraţiei romane din Dacia la sud de Dunăre, în anul 271 d.Hr., nu a însemnat şi migrarea autohtonilor, cum greşit s-a încearcat şi se încearcă să se argumenteze. Continuitatea daco-romanilor în ţinutul carpato-danubian este pusă sub semnul întrebării, într-un mod mai mult sau mai puţin interesat, de istorici precum R. Roessler, P. Hunfôlvy, L.Tamás.[14] Lipsiţi de sprijinul unor dovezi autentice, aceştia susţin că majoritatea locuitorilor Daciei a părăsit ţara după retragerea aureliană. Cu toate acestea, putem afirma că după retragerea graniţei dincolo de Dunăre (271-275 d.Hr.) în timpul domniei lui Aurelian, procesul de romanizare a populaţiei din Câmpia Munteniei a continuat, mulţi cetăţeni ai imperiului preferând să trăiască în afara graniţelor lui, din cauza dărilor mult mai mici, a libertăţii religioase şi a proprietăţilor de pământ ce le deţineau. Această stare de lucruri este redată de scriitorul antic Salvianus: „într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii”.[15] După cum se poate observa aceste informaţii şi argumente contravin teoriilor îmbrăţişate de istoriografia maghiară şi nu numai, conform cărora „părăsirea Daciei a fost integrală, după retragerea aureliană, romanizarea oricum superficială, a acestei provincii marginale fiind total nimicită de năvălirile barbare din secolul al III-lea”.[16Punctul de plecare al amplei controverse cu privire la originea şi continuitatea românilor este, fireşte, reprezentat de interesele maghiarilor în a-şi susţine argumentul vechimii şi priorităţii dreptului de stăpânire asupra teritoriilor locuite de români din cele mai vechi timpuri. „Teza imigraţionistă, îmbrăţişată printr-o unanimitate suspectă, devine în prima jumătate a secolului al XX-lea, pentru istoricii maghiari, dogma politică şi cea mai mica abatere de la ea înseamnă dezertare”[17]
 
Din păcate, disputa abandonată, aparent, numai vreme de câţiva ani este reluata şi în prezent, cu o înverşunare pătimaşă. Formarea poporului român şi continuitatea lui în spaţiul carpato – danubian sunt pe deplin argumentate de mărturiile arheologice şi de cele de ordin lingvistic şi folcloric. Printr-o analiză de detaliu, sprijiniţi fiind şi de mărturiile amintite, teza cu privire la migrarea autohtonilor, odată cu retragerea administraţiei romane sub împăratul roman Aurelian, la 271-275 d.Hr., nu poate fi acceptată, cu atât mai mult cu cât imposibilitatea acestui fapt este susţinută de izvoare de primă importanţă, de dovezi lingvistice şi de probe arheologice. În acest sens, I. Thunmann, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea amintea despre „vlahii de dincoace de Dunăre (de la nord de fluviu – n.a.) ce sunt fraţi ai celor din Macedonia, coborâtori din traci, care sub numele de geţi şi de daci jucară un rol atât de însemnat […]. Sub stăpânirea romană au primit limba şi obiceiurile romane şi, după ce sub Caracalla au căpătat dreptul de cetăţenie, s-au numit români. Nu se poate admite ca Împăratul Aurelian să fi strămutat peste Dunăre pe toţi locuitorii Daciei, fără îndoială că au mai rămas încă mulţi într-o ţară aşa de mare şi aşa de muntoasă. În timpul năvălirii vandalilor, goţilor, hunilor, gepizilor, slavilor, avarilor şi bulgarilor, ei căutau mântuire în munţii lor […]. Năvălirea maghiarilor în anul 896 i-a găsit în Transilvania şi în Ungaria de dincoace de Dunăre . Acest lucru îl spune notarul anonim al regelui Bela IV […]. Vlahii locuiau din timpuri străvechi şi în Valahia şi în Moldova.” [18] Continuitatea populaţiei romanice în ţinutul carpato – danubian nu a fost pusă de altfel la îndoială de nimeni până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind considerată un fapt normal şi logic. Însuşi împăratul Iosif al II-lea al Austriei (1765 – 1790) socotea că românii sunt, incontestabil, „cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei”.[19] În prezenţa dovezilor scoase la iveală de cercetările arheologice, teza îmbrăţişată de istoricii maghiari, nu poate fi sustinuta, cu atât mai mult cu cât izvoarele antice atestă faptul că „Probus (276-282), urmaşul împaratului Aurelian, a reuşit să facă din dacii liberi, aliaţi ai imperiului în lupta împotriva geţilor (omnes geticos populos in amicitiam receptam)”.[20] Acesta face dovada existenţei unei armate daco-romane bine strcuturată. Un alt element prin care se dovedeşte continuitatea românilor în aria vechii Dacii îl constituie vocabularul religios, element ce relevă o răspândire timpurie a creştinismului la români,[21] probabil încă din timpul convieţuirii dacilor cu romanii. Cuvintele din limba română privind noţiunile fundamentale ale credinţei sunt, cele mai multe, de origine latină. Astfel, biserică vine din lat. basilica, Dumnezeu vine din lat. Domine Deus, cruce din lat. crucem, creştin de la lat. christianus şi rugăciune de la lat. ­rogationem. Sărbătoare vine din lat. dies servatorie, cimitir derivă din lat. coemeterium, priveghere, din lat. pervigilare, a boteza din lat. baptisare. Cuvinte precum a închina derivă din lat. inclinare, a îngenunchia din lat. ingenunculare, sfânt din lat. sanctus, înviere din lat. invivare şi înălţare din lat. Inaltiare. Odată cu acestea, daco – romanii au împrumutat şi unele numiri de sărbători latine. Rusaliile deriva din latină, Rosalia, sărbătoarea pomenirii morţilor, în timpul primăverii când înfloresc trandafirii (rosa). Floriile derivă din lat. florarle. Crăciunul vine de la cuvântul lat. ­calatio, care înseamnă convocare, întrunire sau, după opinia altor filologi, de la lat. creatio (creare) şi Paştele din lat. Paschae, pascarum (Dictionarul limbii romane moderne, 1986). In prezenta unor astfel de dovezi, cred ca orice comentariu este de prisos.
 
De Prof. univ. dr. Nicolae Radu – art-emis.ro
Bibliografie selectivă
 
Abraham, PPavel, Lucian Bolcaş, Ilie Şerbănescu, Despre vânzarea pământurilor către străini, „la Ordinea Zilei” (I), http://www.antena3/ razbointrucuvant.ro/14.03.2014
Bărbăţei, marcel,, Cum să ştergi Transilvania de pe hartă, Emisiunea Jocuri de Putere, Realitatea TV/ vezi şi razboiintruncuvant.ro/14.03.2014
Butcovan, Gavril, supravieţuitor al atrocităţilor de la Ip/  http://roncea.ro/tag/atrocitatile-maghiarilor-in-transilvania
– Diaconu, Bogdan, Efectele istoriei false a Transilvaniei: un sat întreg din Arad a fost „retrocedat” presupuşilor urmaşi ai unui grof, adevărul.ro/14.03.2014
– *** Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, 1986
– Dogaru, Mircea, De la Esculeu la Alba Iulia. Un mileniu de istorie românească în cronistică şi istoriografia ungaro – germană, Bucureşti, 1993
– Giurescu C.C, Giurescu C.D, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977
– Ghica, Sorin, Ungurii vor să ne ia Ardealul cu banii jos, în,  http://adevarul.ro/news/ 14.03.2014
– *** Izvoarele privind Istoria României, vol. I, Bucureşti, 1956
Panaite, Adrian Cu drag, din România capturată, Curierul naţional/14.03.2014
Pippidi D.M., Niceta din Ramesiana şi originile creştinismului   daco–roman, în “Contribuţii la istoria veche a României”, Bucureşti, 1967
Radu Tudor, România–cutremurata, fracturata hidraulic şi cianurata/razboiintruncuvant.ro/14.03.2014
– *** Românii din Ungaria, oameni fără nicio ţară: „De ce aţi pus steagul rămânesc la noi în biserică? Astă biserică e pământ unguresc, nu rămânesc/ adevărul.ro/ Documentar/ 14.03.2014
– Roncea Victor, Cultul-criminalilor-maghiari-ucigasii-a-40-000-de-romani/ roncea.ro/2010/10/07
– Sassu C., Românii şi ungurii. Premise istorice, Bucureşti, 1940
– Tămaş L., Romain, Romans et Roumains dans l’histoire de la Dacie Traiane, în „Archivum Europeae Centro – Orientalis”, vol. I, Paris, 1935
– Thummann I., Untersuchungen uber die Geschichte der ostlichen europaischen volker, Leipzig, Biblioteca Academiei Române, 1774
Toth, Z., Recherches historiques sur leş problemes roumains, în „Revue d’ histoire. Etude hongroises”, vol. XXI, 1943
– Văduva. Gheorghe, „România este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi spre o prăpastie”. http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1185-romania-o-tara-practic-distrusa.html
– Pagini webb: adevărul.ro. libertatea.ro
————————————————-
[1] Diaconu, adevărul.ro/14.03.2014.
[2]Panaite, Curierul naţional.ro/ 15.03.2014.
[3] libertatea.ro/15.03.2014.
[4] Roncea, 2007.
[5] Butcovan, supravieţuitor al atrocităţilor de la Ip/  http://roncea.ro/tag/atrocitatile-maghiarilor-in-transilvania/
[6] unstory.com/linsarea-ofiterului-de-militie-aurel-agache
[7] Diaconu, adevărul.ro/14.03.2014.
[8] adevărul.ro
[10] Pavel Abraham, Antena 3.
[11]Ghica, adevarul.ro/14.03.2014.
[12] Pavel Abraham, Antena 3.
[13] rgnpress.ro/ 15.03.2014.
[14] Dogaru, 1993.
[15] Giurescu, Giurescu, 1977.
[16] Tamas, 1935.
[17] Toth, 1943).
[18] Thummann, 1774.
[19] Sassu, 1940.
[20] Izvoare, 1954.
[21] Pippidi, 1967.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s