2014_03_02_forțelerusieidincrimeea._rsz_crp

Până unde va merge Putin în Ucraina (interviu)

”Putin a considerat că Ucraina este pierdută pentru Rusia şi a decis să ia din ea ce poate, ori poate mai mult decât Crimeea, poate şi estul”, explică analistul militar Cristian Negrea într-un interviu pentru Epoch Times. În opinia sa, doar aducerea capabilităţilor militare americane în zonă a blocat avansul trupelor ruseşti către est. Negrea mai avertizează că în Crimeea ”conflictul îngheţat pe moment va avea repercusiuni majore în regiune prin modificarea balanţei de putere în bazinul Mării Negre. Iar axa extinsă pe linia Transnistria – Crimeea se va manifesta cât de curând”. Vor avea de suferit şi Republica Moldova şi România, crede expertul.

Cum se explică faptul că ruşii au ocupat Crimeea fără să tragă un glonţ iar noile autorităţi de la Kiev au evitat orice reacţie militară?

Este cu adevărat bizar, dacă privim situaţia de ansamblu. Dacă cineva ar fi presupus că Rusia va ocupa Crimeea fără să tragă un foc de armă, mai mult, fără să recepţioneze vreun foc de armă, nu ar fi fost crezut. Este adevărat că acţiunile au fost foarte bine puse la punct, bine gândite şi bine executate, pas cu pas şi poziţie cu poziţie. Nişte demonstraţii pro-ruse la Simferopol, apoi mascaţi înarmaţi şi fără însemne ocupă poziţii cheie pe clădirile guvernamentale, ocupă punctele strategice, apoi trupe numeroase securizează aceste poziţii, ajungând la finalul celor patru zile să blocheze cazărmile militarilor ucraineni cu ei înăuntru, fără posibilitatea de a mai face ceva. Şi mai adevărat este că ruşii dispuneau de baza de la Sevastopol, un important cap de pod şi punct de plecare în această acţiune, dar este total inexplicabilă reacţia, sau mai bine zis, lipsa de reacţie a poliţiei şi armatei ucrainene.

Ca şi comparaţie, în 1940 am evacuat Basarabia şi Bucovina de Nord în urma ultimatumului sovietic, dar s-au înregistrat schimburi de focuri, au fost puncte în care militarii români au reacţionat cu foc la excesele sovietice, deşi aveau ordin să nu o facă. E adevărat, în cazul Crimeei, militarii ruşi au fost mult mai politicoşi.

Există o singură explicaţie plauzibilă, dar care pune multe semne de întrebare asupra capacităţii de reacţie a noii conduceri de la Kiev. Militarii armatei ucrainene sunt militari, execută ordine. În mod sigur, ei au cerut ordine şi indicaţii de a răspunde cumva la această agresiune non-violentă, dar totuşi agresiune, din moment ce militari înarmaţi îţi ocupă o bucată de teritoriu. Singura explicaţie este ca nimeni din noua conducere nu a avut curajul de a-şi asuma responsabilitatea unei reacţii pe măsura agresiunii. Ori, nu a avut nimeni curajul de a da ordinul de ripostă, iar asta încă din primele faze ale agresiunii.

Rusia a luat Crimeea, care va rămâne câţiva ani ca un stat nerecunoscut de nimeni, ca şi Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, iar la timpul potrivit se va uni cu Rusia. Cel puţin acesta este planul Kremlinului. La timpul potrivit, Rusia va repeta manevra în estul Ucrainei. Când va veni acest timp depinde numai de poziţia Occidentului.

De ce în momentul în care şi-au făcut apariţia primii trăgători necunoscuţi pe clădirile principale din Simferopol nu s-a găsit nimeni din forţele de poliţie care să-i întrebe ceva? De ce nu s-a încercat măcar reţinerea lor? Imaginaţi-vă că mâine încep nişte demonstraţii în Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe şi pe clădirile publice apar indivizi neidentificaţi înarmaţi care iau poziţie de tragere, alţii ocupă clădirile guvernamentale şi punctele strategice. Ce ar trebui să facă statul român, să stea şi să asiste, dând din când în când nişte declaraţii? Cam aşa ceva s-a întâmplat în Crimeea. În faza următoare, întreaga peninsulă este traversată de coloane înarmate care ocupă baze, puncte de trecere, poziţii de control ale rutelor de acces, iar armata ucraineană stă pasivă în cazărmi.

De ce o companie ucraineană nu a ocupat aeroportul din Simferopol înaintea ruşilor, dat fiind că era suficient timp pentru asta? Odată ocupat, ruşii nu l-ar fi putut forţa decât deschizând focul, şi atunci situaţia ar fi devenit clară pentru toată lumea. Fiindcă există o lege valabilă în toate armatele lumii: inviolabilitatea santinelei. Dacă pui o santinelă să păzească un obiectiv militar, cu consemn clar, iar cineva, oricine, fie civil sau militar, încearcă să pătrundă în acel obiectiv, santinela are de îndeplinit nişte proceduri. Somaţie, foc de avertisment, apoi foc în plin, în cazul în care individul nu se opreşte. Nimeni nu poate învinui santinela dacă deschide focul în plin după respectarea acestor proceduri. Am văzut aşa ceva din partea armatei ucrainene? Nu numai că nu am asistat la aşa ceva la obiectivele strategice ocupate de ruşi, dar nici măcar în propriile lor cazărmi nu am văzut să se someze, ba chiar am văzut militarii ruşi intrând liberi la fel de fel de negocieri.

Scopul unei armate este de a lupta pentru a-şi apăra ţara. Dar la ora actuală, chiar dacă ar vrea, unităţile ucrainene din Crimeea nu mai pot face nimic, sunt ţinute ostatice în cazărmi. Decizia de a nu le desfăşura în teren la timp a fost catastrofală.

Deci, autorităţile ucrainene sunt la fel de vinovate pentru situaţia în care s-a ajuns în cazul Crimeei, nimeni din conducerea Ucrainei nu a dat ordinul de a apăra Crimeea.

Spre comparaţie, în 1992, Moldova s-a bătut pe Nistru, în 1992 şi 1993, 2008, Georgia s-a luptat în Abhazia şi Osetia de Sud, chiar şi acum aceste teritorii sunt considerate teritorii ocupate de Rusia. Moldova şi Georgia nu erau sprijinite de nimeni, sfidau un imperiu, dar au luptat pentru ţara lor. Ucraina, astăzi, cu capacităţi militare mult mai bune decât ambele ţări menţionate la un loc, cu susţinerea morală a Vestului, nu a tras un foc de armă pentru a apăra Crimeea. De aceea, Crimeea va fi considerată nu ocupată de Rusia, ci cedată de Ucraina. Iar NATO sau alte state vor fi mult mai reticente în a se implica, chiar şi diplomatic, din moment ce nici ucrainenii nu au făcut nimic pentru a-şi apăra ţara.

Cât de departe va merge Putin? Vrea el doar transnistrizarea Crimeii, un nou conflict îngheţat, sau chiar o anexare a Estului pro-rus?

În toată istoria lor, ruşii au avut obiective maximale. Negociază cu cereri maximale pentru a avea de unde să lase, până la urmă obţinând mai mult decât au sperat. Ocupă cât mai mult, pentru a avea loc de manevră la următoarele negocieri. Dar în cazul de faţă Rusia nu şi-a îndeplinit obiectivul iniţial, pentru că în mod sigur dorea şi ruperea părţii de est a Ucrainei. Să ne amintim că la Harkov şi în alte părţi s-a pus în scenă acelaşi scenariu ca şi în Crimeea, demonstraţii pro-ruse, arborarea drapelului rus pe clădirile oficiale, ne aşteptam din moment în altul să vedem trăgătorii care ocupă clădirile oficiale şi punctele strategice, urmaţi de desfăşurări de trupe. Ori, asta nu s-a mai întâmplat, scenariul s-a oprit undeva la mijlocul desfăşurării lui.

Este inexplicabil de ce Putin a reacţionat aşa. Era mai logic ca Rusia să găsească un alt lider în locul lui Ianukovici, compromis după ce a deschis focul la Kiev împotriva demonstranţilor, şi cu voturile pro-ruşilor din est şi din Crimeea, plus cu structura Partidului Regiunilor, foarte puternică (cei care au părăsit partidul sunt destul de puţini), să încerce prin alegeri menţinerea întregii Ucraine în orbita rusească. Fiindcă Rusia fără Ucraina este o putere regională mai mult asiatică, cu Ucraina întreagă de partea ei îşi poate proiecta puterea şi interesul în întreaga Europa Centrală.

Se pare că Putin a considerat că Ucraina este pierdută pentru Rusia şi a decis să ia din ea ce poate, ori poate mai mult decât Crimeea, poate şi estul. Dar încă nu, deoarece a urmat o reacţie a Occidentului, inclusiv pe plan militar.

Ori, la ora actuală, Rusia a luat Crimeea, care va rămâne câţiva ani ca un stat nerecunoscut de nimeni, ca şi Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, tot sub tutela şi protecţia Rusiei, iar la timpul potrivit se va uni cu Rusia. Cel puţin acesta este planul Kremlinului. Dar poate rămâne aşa multă vreme, tot este de facto teritoriu rusesc ocupat. Dar la timpul potrivit, Rusia va repeta manevra în estul Ucrainei. Când va veni acest timp depinde numai de poziţia Occidentului.

Aţi prognozat de ceva vreme o rupere a Ucrainei. Cum ar putea să se producă aceasta?

Da, este adevărat, dar nu numai eu, ci majoritatea analiştilor serioşi au prevăzut faptul că Ucraina nu poate rămâne multă vreme un stat pentru că sunt prea mari diferenţele între regiunile care o compun. Când a fost creată această republică în interiorul URSS, nimeni nu se gândea că va fi vreodată un stat independent, şi chiar dacă ar fi fost vreo şansă să devină, a fost creat în aşa fel încât să fie total dependent de centrul rus. Teritorii cu populaţii majoritare ruseşti în est, teritorii luate de la România, Polonia, Cehoslovacia în vest, plus cadoul lui Hruşciov din 1954, Crimeea.

În prezent asistăm de fapt la prima fază din dezmembrarea Ucrainei – pierderea Crimeii. Ar putea urma estul, apoi intrăm într-un joc pe baza principiului dominoului. Chestiunea de bază rămâne durata în care se va produce asta, dar şi modul, pe modelul iugoslav, cu război civil, sau pe cel cehoslovac, separare paşnică. Din păcate, probabilităţile înclină spre prima variantă.

Ce îl poate opri pe Putin mai degrabă – sancţiunile economice europene sau capacităţile militare americane trimise în zonă?

Sancţiunile economice împotriva Rusiei nu pot fi eficiente din două motive. În primul rând, Rusia este un exportator de petrol, gaze şi materii prime, produse de care economia occidentală are nevoie, deci se vor găsi posibilităţi de eludare a acestor sancţiuni. Să nu uităm că Moscova şi-a asigurat piaţa prin contracte bilaterale cu fiecare stat important economic din UE în parte, şi este puţin probabil ca toate aceste state să decidă la unison să renunţe la produsele ruseşti.

În al doilea rând, Rusia este un stat oligarhic, cea mai mare parte a veniturilor din exporturi ajung în buzunarele oligarhiei. Populaţia de rând nu prea a beneficiat de avântul exporturilor ruseşti, se vede asta în nivelul de trai. Ori, oligarhii, pe termen scurt, pot trece peste o scădere a veniturilor, ei având oricum rezerve. Şocul prevăzut al unor sancţiuni economice poate fi absorbit cu uşurinţă de către Rusia.

Mai rămân măsurile militare. Putin s-a oprit la mijlocul scenariului de rupere a estului Ucrainei după reuşita din Crimeea, şi nu s-a oprit de spaima sancţiunilor, nici din cauza retoricii şi ameninţărilor politicienilor din vest, ci în urma consolidărilor militare în regiune, care îi arătau că nu mai poate avea libera iniţiativă.

Să ne amintim precedentul georgian din 2008. În aprilie 2008, după respingerea MAP pentru Georgia şi Ucraina la Summitul de la Bucureşti, toată presa rusă (total aservită Kremlinului) ameninţa Ucraina cu reacţii, inclusiv militare, nici un cuvânt despre Georgia. Totuşi, în august 2008, forţa militară rusă se dezlănţuie contra Georgiei. O tactică elementară de disimulare, ameninţi în dreapta şi loveşti în stânga.

Observăm aceleaşi manevre incipiente şi în cazul Ucrainei, imediat după ocuparea Crimeii. Apar primele semne asemănătoare cu cazul Crimeei în estul Ucrainei, dar pentru disimulare, pentru distragerea atenţiei, Putin ordonă manevre în Kalinigrad şi la Marea Baltică. Dar rezultatul a fost unul neprevăzut pentru Putin. Trupele poloneze se masează la frontieră, cele lituaniene intră în alertă de luptă, şi mai mult, SUA trimit un supliment de 12 avioane F-16 în Polonia şi 5 în Lituania, la 400 km de graniţa de est a Ucrainei. În plus, portavionul USS George H Bush, nava amiral a flotei americane, cel mai mare şi mai nou portavion din clasa Nimitz, apare al Pireu, în Grecia, împreună cu grupul de luptă care îl însoţeşte. Trebuie menţionat că de la Pireu, Crimeea şi o parte din sudul Rusiei sunt în zona de acţiune a avioanelor americane. Un distrugător de clasa Arleigh Burke, USS Truxtun, din grupul de luptă al portavionului, vine la Constanţa pentru exerciţii cu marina română şi cea bulgară.

Ori, Putin încheie exerciţiile militare la Marea Baltică şi trece în expectativă. Nu se mai mişcă nimic în estul Ucrainei, începe o parodie a negocierilor între miniştrii de externe, dar fără rezultat. Este clar că ameninţarea militară a oprit avansul Rusiei spre estul Ucrainei, dar asta nu înseamnă că totul s-a încheiat aici.

Să fim bine înţeleşi, nici Rusia, nici NATO, nu doresc un conflict între ele. Dar dacă există posibilitatea unei superiorităţi zonale militare a uneia din părţi în acea zonă, cealaltă parte nu va risca.

Ce implicaţii poate avea criza din Ucraina pentru securitatea României şi Republicii Moldova?

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, în ciuda declaraţiilor liniştitoare ale liderilor noştri politici, situaţia din Ucraina va avea efecte negative asupra securităţii României şi Republicii Moldova, indiferent de cum va evolua criza ucraineană. Fie ca pe moment va stagna sau se va escalada, efectele vor vizibile încă pe termen scurt. Observăm că Rusia plusează, anunţând noi exerciţii şi manevre militare. Conflictul îngheţat pe moment în Crimeea va avea repercusiuni majore în regiune prin modificarea balanţei de putere în bazinul Mării Negre.Iar axa extinsă pe linia Transnistria – Crimeea se va manifesta cât de curând, nu degeaba sunt informaţii (încă neoficiale) despre întărirea trupelor ruse din Transnistria. Prima care va avea de suferit va fi Moldova, bineînţeles, dar nici România nu stă prea bine

Chestiunea cea mai gravă este că situaţia actuală din Ucraina ne-a prins din nou nepregătiţi, ca şi în 1916. Apărarea antiaeriană a României se bazează doar pe sistemele de rachete SA şi pe avioanele de luptă Mig-21 Lăncer, depăşite în eventualitatea unui conflict în apropierea graniţelor. Ori, cele 9 sau 12 F-16 cum or fi ele, nu vor ajunge în România decât cel mai devreme anul viitor, şi sunt total insuficiente pentru protecţia spaţiului aerian românesc.

În ciuda tuturor semnalelor, factorii decidenţi români s-au complăcut în această situaţie, astfel că am ajuns astăzi să ne bazăm doar pe protecţia NATO – prea puţin pentru un stat de dimensiunea şi anvergura României. Cred că ar fi momentul să fie traşi la răspundere toţi cei responsabili de întârzierea dotării armatei.

Astăzi, pentru a conta cu ceva la ce se întâmplă la graniţele noastre, ar fi trebuit să avem în dotare cel puţin 48 de avioane de luptă de tipul F-16. La cum evoluează acum lucrurile, e târziu, poate prea târziu.

Interviu cu Cristian Negrea (analist militar şi scriitor) realizat de Matei Dobrovie (epochtimes.ro)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s